Nu-i de glumit cu insolaţia! Şapte oameni, «ucişi» de soare pe litoral

Ultima actualizare:

Update ora 11:45 - Numărul pacienţilor morţi din cauza temperaturilor ridicate a ajuns la şapte. Marian Baciu, Ioan Bădrăgan, Gheorghe Vasile şi alţi patru pacienţi au murit după ce au fost aduşi la spital cu temperatura corpului de peste 40 de grade. Ioan Bădrăgan era bucătar la terasa Cetate din Mamaia, iar Gheorghe Vasile era muncitor auto-stradal în zona Basarabi.

Update ora 10.40 - Cele patru decese au fost cauzate de hipertermie, o expunere îndelungată la temperaturi ridicate. Pacienţii, cu vârsta între 31 şi 73 de ani au fost găsiţi în stare gravă la locul de muncă sau în locuri publice. După spusele medicilor, aceştia sufereau de afecţiuni care au fost agravate de expunerea îndelungată la căldură.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Florian Stoian spune că în ultima perioadă cazurile de insolaţie au crescut simţitor. „Cei mai afectaţi de caniculă sunt copiii şi bătrânii. Aceste categorii de vârstă nu trebuie să se expună sub nicio formă razelor solare, indiferent de metodele de protecţie pe care le folosesc", a declarat medicul.

Fişele de internare susţin faptul că o parte dintre cei care au murit în acest week-end s-au expus pentru un timp îndelungat la razele solare.

Medicii desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă pacienţii au murit din cauza căldurii excesive sau din cauza agravării afecţiunilor de care sufereau.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net