Ostaticii talibanilor au fost eliberaţi

Ultima actualizare:

Trei ostatici şi patru atacatori au fost ucişi în timpul operaţiunii de salvare, a declarat gen. Athar Abbas, citat de agenţiile internaţionale.

Operaţiunea de salvare a fost lansată înainte de răsăritul soarelui, când s-au auzit explozii şi focuri de armă în apropierea clădirii în care peste cinci atacatori ţineau ostatici 28 de persoane, militari şi angajaţi civili ai Ministerului Apărării, de mai bine de 18 ore.

"Ostaticii erau în cameră cu un terorist care purta o vestă cu explozibili, dar membrii unităţilor de comando au acţionat cu promptitudine şi l-au împuşcat înainte să apese pe declanşator", a precizat gen. Abbas, citat de Agerpres.

"Trei ostatici au fost ucişi din cauza focurilor trase de militanţi", a adăugat el. Alţi trei ostatici au fost descoperiţi în viaţă ulterior, după ce iniţial se anunţase că numai 22 de captivi scăpaseră cu viaţă din mâinile atacatorilor.

Soldaţii pakistanezi caută în clădire şi alţi terorişti, a precizat gen. Abbas, menţionând că se crede că numărul celor aflaţi în imobil ar fi mai mare de cinci.

Potrivit unui corespondent Reuters, trei ambulanţe au părăsit clădirea.

Atac îndrăzneţ al talibanilor

Sâmbătă, atacatori înarmaţi care purtau uniforme militare au încercat să pătrundă la bordul unei maşini în cartierul general al armatei de la Rawalpindi. Când li s-au cerut actele de identitate de către gărzile militare, ei au deschis focul provocând moartea a şase soldaţi.

Patru dintre atacatori au fost ucişi în schimbul de focuri şi alţi doi răniţi, au declarat oficiali de securitate. Alţi terorişti au reuşit însă să fugă şi să ia ostatici într-un imobil alăturat.

Atacul de sâmbătă de la cartierul general al armatei pakistaneze de la Rawalpindi a avut loc în contextul în care aceasta a anunţat o ofensivă majoră împotriva bastionului taliban Waziristanul de Sud, de la frontiera cu Afganistanul.

Atacul îndreptat asupra cartierul general al armatei pare menit să realimenteze temerile privind lipsa de stabilitate a Pakistanului, stat dotat cu un arsenal nuclear, în contextul în care SUA au nevoie de ajutor în campania împotriva insurgenţei tot mai active din Afganistan, comentează Reuters.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a condamnat atacul de sâmbătă, subliniind faptul că acesta demonstrează ameninţarea care planează asupra guvernului de la Islamabad şi paşii foarte importanţi pe care îi fac liderii civili şi militari pentru eradicarea extremiştilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net