Pericol la Cetatea Râşnov: s-a prăbuşit un balcon

Ultima actualizare:

"Balconul a fost construit de către firma care a avut în concesiune cetatea, fără nici un fel de autorizaţie de construcţie, pe un mal de pământ, turnând acolo câţiva metri cubi de betoane. Marţi seară, balconul a luat-o la vale împreună cu malul de pământ, ajungând în aleea de acces. Pericolul a fost foarte mare, pentru că turiştii ieşeau pe acest balcon pentru că oferea o privelişte asupra întregii zone“, a declarat, pentru NewsIn, primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea.

Acesta a precizat că va cere închiderea cetăţii pentru o perioadă nedeterminată, până când comisiile abilitate ale Ministerului Culturii vor da un verdict asupra situaţiei acestui monument.

Primăria Râşnov a anulat, în 2008, contractul de concesiune cu firma „Drumuri Publicitare“ SA, după ce a constatat că firma a executat în interiorul cetăţii foarte multe lucrări neautorizate, provocând distrugeri iremediabile ale monumentului. În primăvara acestui an, o comisie a Ministerului Culturii a evaluat lucrările efectuate în Cetate, edilii Râşnovului asteptând să fie dat publicităţii raportul final al acestei comisii. Se pare că în conţinutul raportului sunt menţionate toate distrugerile provocate de lucrările ilegale efectuate de administratorii firmei concesionare, lucrările ilegale fiind prezentate, la începutul verii, şi ministrului Culturii, Theodor Paleologu, care a vizitat cetatea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
sorina pintea jpeg
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net