Peste 60 de morţi în Jamaica iar cel mai mare traficant este încă liber - VIDEO

Ultima actualizare:

    Violenţe în Kingston, Jamaica
Violenţe în Kingston, Jamaica

Mai mult de 60 de persoane au murit în Jamaica, majoritatea fiind civili, după ce mii de poliţişti şi soldaţi înarmaţi au luat cu asalt fieful unui traficant de droguri căutat de poliţia din Statele Unite, potrivit unor surse din cadrul spitalului, anunţă AFP.

Potrivit AFP, în a treia zi de violenţe, persoane înarmate au construit baricade din sârmă ghimpată şi maşini distruse, pe străzi secundare.

"Coke nu a fost capturat încă, în pofida raidului în fieful său", a declarat ministrul pentru securitate naţională.

În apropiere de Hannah Town, unde au avut loc lupte între forţele de ordine şi rebeli şi unde o secţie de poliţie a fost incendiată duminică, medicii de la spitalul Kingston încearcă să îşi trateze pacienţii cât pot de vine, dar nu mai există suficient sânge pentru transfuzii, a declarat ministrul sănătăţii.

Totul a pornit de la decizia de extrădare a lui Coke în Statele Unite. Coke, care afirmă că este un om de afaceri corect, este susţinut de mulţi dintre localnicii săraci din Kingston, care îl văd drept un binefăcător şi au jurat să îl apere.

simeon stalpnicul png

Justiţia americană îl acuză că este unul dintre cei mai periculoşi mafioţi ai planetei.

Doi ofiţieri de poliţie au fost ucişi şi alţi şase au fost răniţi, duminică noapte, în ciocniri lângă aeroportul internaţional de lângă Kingston.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net