Program prelungit pentru scoaterea actelor de identitate

Ultima actualizare:

Astfel, până pe 6 decembrie, funcţionarii de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei Capitalei vor lucra cu publicul, în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 8,00 - 20,00, şi în zilele de duminică 22 noiembrie şi 6 decembrie, între orele 8,00 şi 21,00.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile C.E.C. pentru sectoarele 4 şi 5 sau la oficiile poştale în sectorul 2.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 1 leu, respectiv de 4 lei, în cazul pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate.

Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera o carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi trei fotografii, o taxă de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net