Sârbii au ieşit pe străzi după victoria la scor în faţa României

Ultima actualizare:

Imediat după finalul partidei disputate pe stadionul Steaua Roşie în faţa a 50.000 de spectatori, sute de maşini, pe care erau legate steaguri ale Serbiei, au făcut ocolul străzilor din capitala ţării.

Alte câteva mii de fani au ieşit apoi pe străzile din centrul Belgradului pentru a sărbători succesul şi prima calificare la Campionatul Mondial sub numele de Serbia.

Jucătorii naţionalei şi selecţionerul Radomir Antic urmau să ajungă în mijlocul suporterilor cu un autocar descoperit pentru a celebra împreună cu aceştia calificarea istorică.

Radomir Antic: "Am avut o seară perfectă"

Selecţionerul Serbiei, Radomir Antic, a declarat după victoria cu România, scor 5-0, că elevii săi au format o echipă adevărată, aşa cum a fost pe tot parcursul preliminariilor, dar acest succes a fost unul excepţional, informează presa din Belgrad.

"Ce pot să spun este că am avut o seară perfectă, o seară completă. Am confirmat în acest meci ceea ce am făcut şi în restul campaniei, am jucat de o manieră entuziasmantă şi am făcut un joc foarte bun. Am dovedit că formăm o echipă adevărată", a spus Antic.

Mijlocaşul Milan Jovanovic, autorul ultimelor două goluri, este încântat de faptul că Serbia şi-a asigurat prezenţa la Mondial cu o etapă înainte de încheierea preliminariilor:

"Faptul că am terminat pe primul loc într-o grupă atât de dificilă şi ne-am calificat la Campionatul Mondial cu o etapă înainte înseamnă enorm pentru noi", a afirmat acesta completat de Stankovic: "Sunt foarte fericit pentru ce am reuşit, îi mulţumim selecţionerului Antic pentru că ne-a dat încredere pentru a juca un fotbal foarte bun".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net