Cei mai mulţi dintre noi muncim cinci zile pe săptămână şi petrecem, în medie, 40 de ore la serviciu. Ne plângem deseori de programul încărcat de la muncă, însă uităm că există oameni care petrec mai mult timp la birou decât acasă cu familia. Business Insider a strâns câteva sfaturi de la cei care reuşesc să facă faţă unui program de 80 de ore de lucru pe săptămână. Tu ai putea să rezişti?



Înțelege care sunt prioritățile tale. Dacă ai ales să petreci mult timp la serviciu, asumă-ţi responsabilitatea pentru acest lucru. Acceptă faptul că nu vei mai avea prea mult timp liber şi adaptează-te la noua schimbare.
Fă-ţi timp pentru cei dragi. Notează în agendă telefoanele pe care trebuie să le dai părinţilor ori întâlnirile pe care le ai cu prietenii. În caz contrar întâlnirile de serviciu şi conferinţele îţi pot acapara tot programul şi poţi pierde uşor legătura cu persoanele importante din viaţa ta.
Menține obiceiuri sănătoase. În fiecare zi ar trebui sa mănânci un mic dejun hrănitor, bea multă apă și asigură-te că nu uiţi să faci ceva exerciţii fizice, altfel vei pierde cu uşurinţă energia şi concentrarea pe tot parcursul zilei.
Nu te baza prea mult pe cofeină. Unii oameni se bazează pe băuturi energizante pentru a se menține „în priză", dar aceasta este o alegere nesănătoasă. Încercă să reduci consumul de cofeină, astfel încât atunci când eşti foarte obosit şi ai nevoie de ea cu adevărat, aceasta îşi va face efectul pe care-l urmăreşti.

Schimbă-ţi programul de somn. În loc să dormi şapte-opt ore dintr-o dată, încearcă să-ţi „încarci bateriile" într-un mod mai eficient. Unii oameni îşi împart prgramul de somn în două faze: şase ore noaptea şi 25 de minute după-amiaza.
Trezeşte-te devreme. Orele matinale sunt adesea cele mai productive. Poţi profita de aceste ore ale zilei pentru a duce la bun sfârşit unele sarcini. În plus, trezitul devreme îţi permite să faci exerciţii fizice dimineaţa, astfel încât nu trebuie să-ţi întrerupi programul de lucru în timpul zilei pentru sport.
Adoptă un program strict, disciplinat. Stabileşte-ţi un program milităresc de trezire, dormit, ieşit în aer liber, gătit, timp petrecut cu cei dragi. Până şi pauzele de cafea ar trebui să fie programate.
Meditează puţin. Primul lucru pe care-l fac dimineaţa mulţi mari lideri e să mediteze. Îţi ia doar 15 minute şi acest lucru e o modalitate foarte bună de a găsi puţină linişte într-o zi aglomerată.
Profită de vacanţe. Având în vedere că sătămânile tale de lucru sunt atât de încărcate, nu ar trebui să te simţi vinovat când intri în concediu. „Încarcă-ţi bateriile" cât de mult poţi şi bucură-te de acele clipe. Încearcă să ajungi în locuri total diferite faţă de mediul tău de lucru, precum plaja, muntele sau chiar în deşert.

Fii ordonat. Trebuie să devii cu adevărat organizat. Dacă lucrurile din jurul tău sunt curate atunci şi mintea ta va fi mai limpede. Încearcă să reduci din timpul pierdut scăpând de dezordine în fiecare zi.
Fii mai eficient. În cearcă să munceşti mai inteligent, mai greu. Foloseşte regula de productivitate 80/20 - concentrează-te asupra 20% din activităţile tale care îţi vor aduce 80% din rezultatele pe care le urmăreşti, pentru a putea face mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt.
Socializează cu colegii. Vei petrece foarte mult timp muncind în echipă şi în compania şefului tău, aşa că asigură-te că ai o relaţie bună cu ei. O comunicare bună va duce la creşterea eficienţei tale, astfel încât nu vei pierde timpul făcând ceva ce şeful sau echipa ta nu vor.
Trebuie să-ţi placă ceea ce faci. Dacă petreci 80-100 de ore pe săptămână făcând ceva de care nu îţi pasă, probabil vei ajunge un nefericit. Dacă îţi va plăcea într-adevăr ceea ce faci, vei trece mai uşor peste micile tensiuni şi dificultăţile care apar în mod inevitabil.
Fii recunoscător. Aminteşte-ţi că există nenumăraţi oameni în lume care ar cumpăra într-o clipă viaţa ta, în care munceşti mult. Pentru unii chiar şi a deţine un loc de muncă reprezintă un lux.



 
 
Loading...
Citeste tot despre: