Tineretul se reconstruieşte cu stranieri

Ultima actualizare:

Oficialii de la FRF i-au propus lui Săndoi un nou contract, chiar dacă naţionala de tineret a ratat calificarea la Euro 2011, cu obiectiv calificarea "tricolorilor" la turneul final european din 2013, iar astăzi antrenorul va semna actele.

"Suntem mulţumiţi de modul în care a arătat echipa de tineret în preliminarii şi, chiar dacă nu am reuşit să ne calificăm la Euro, am considerat că e normal să continuăm cu Emil Săndoi", ne-a declarat directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.

În mandatul lui Săndoi, naţionala mică a avut un parcurs imprsionant: 52 de partide şi doar 4 înfrângeri. Pentru noua campanie, antrenorul s-a gândit să schimbe puţin strategia şi va apela mai mult la jucătorii români din străinătate.

"Voi lua fotbalişti născuţi după 1990 şi mă voi baza mult pe cei care joacă în străinătate. Mă gândesc aici la Pena, Mladen, Daminuţă sau Grozav", a spus selecţionerul "tricolorilor" mici.

Şi jucătorul suedezo-român al celor de la Napoli este în vizorul lui Săndoi. "Dumitru Cardoso a evoluat pentru Italia U19 şi U20, dar am discutat cu el şi mi-a zis că ar vrea să vină la naţionala României. Mă voi duce în Italia să-l văd jucând şi să mai vorbesc cu el", a mai spus tehnicianul. Pe lângă "stranieri", Emil Săndoi îi are în vizor şi pe dinamovistul Marius Alexe, pe puştiul minune al Stelei, Cosmin Matei şi pe gălăţeanul Cornel Râpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net