Uite ce fac copiii pe care i-aţi ajutat!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Săptămâna trecută am stat de vorbă cu mămicile unor micuţi care au apărut în paginile campaniei "Din inimă pentru copii". Graţie unora dintre voi, viaţa lor a cunoscut o îmbunătăţire pentru o perioadă.

Copiii luptă în continuare cu boala. Unii au primit de la cititori pachete cu alimente, hăinuţe şi jucării, dar şi sume de bani.

Unele mai mari, altele mai mici. Nu le vor ajunge decât o perioadă, fiindcă lupta cu boli ca leucemia, cancerul, autismul sau tetraparezele este lungă şi implică costuri ridicate.

Cei pentru care nu s-a donat, au primit o sumă fixă din contul fundaţiei. Au fost şi copii norocoşi, pentru care am găsit câte un sponsor. Acesta le asigură câteva luni sumele necesare tratamentului sau terapiei sau, pur şi simplu, îi ajută să supravieţuiască.

Am vorbit la telefon cu mama lui Luca-Ştefan Lixandru, băieţelul de 3 ani şi 3 luni, diagnosticat la sfârşitul anului 2008, cu Leucemie Acută Limfoblastică, forma High Risk. I-am spus că îi trimitem nişte bani.

Citeşte şi:

Să-i dăm lui Luca o şansă la viaţă

Făcea bagajul să plece cu copilul, din nou, în Italia, la o clinică din Genova. Făcuse tratament la  Fundeni, iar acum se duceau la italieni pentru reevaluare. Cu sufletul plin de speranţe.

Pe Mihai Bădiţă vi-l amintiţi? E un băieţel de 6 ani din Buhuşi, cu autism, care a făcut terapie ABA şi e aproape recuperat.

Citeşte şi:

Pentru el părinţii rabdă de foame

A avut noroc şi, după apariţia în campania derulată de Click!, a primit un ajutor consistent. Săptămâna trecută, mama era cu Mihai în Bucureşti, pentru o evaluare psihologică la Fundaţia "Copii în dificultate".

Nu acelaşi noroc l-a avut, însă, colegul de suferinţă al lui Mihăiţă, Eusebiu Bejan.

Citeşte şi:

«Leagă-ţi copilul!», dar mama nu a ascultat de rude

Şi despre el am scris în paginile campaniei, însă... Poate, citind aceste rânduri, cineva va dori să-i ofere şi lui Eusebiu din Bacău o "bursă" lunară de câteva sute de lei, cât să o ajute pe mamă să plătească un terapeut sau un logoped.

Nu uitaţi, mâine, fetiţa căreia i-am plătit o intervenţie chirurgicală într-o clinică din Germania, va fi pe masa de operaţie! Să-i ţinem pumnii Ştefaniei!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net