Uite cum îţi pregăteşti copilul de şcoală

Ultima actualizare:
Mergi cu el în prima zi de grădiniţă
Mergi cu el în prima zi de grădiniţă

Mai este foarte puţin timp până când copilul tău va merge din nou la şcoală sau la grădiniţă, aşa ca ar fi bine să începi să faci din timp primele pregătiri. Probabil te gândesti cu groază la momentele în care copilul tău se va trezi cu greu dimineaţă şi că implicit tu vei întârzia la serviciu.

Acordă-i mai multă atenţie

La început îi va fi greu, dar, dacă eşti atent la ceea ce îţi spune, va căpăta curaj şi îşi va da seama că are un sprijin de nădejde în tine.

Copilul trebuie să se obişnuiască treptat cu noul ritm. Pregătirea trebuie începută cu cel puţin o săptămână înainte. În tot acest timp, fii un pic mai disponibil ca de obicei, înconjoară-l cu toată afecţiunea ta şi totul va fi în regulă.

Citeşte şi:

Rechizitele şcolarilor, de la 140 lei

Mergeţi împreună să luaţi rechizitele

Şcoala şi grădiniţa au un mare impact asupra copilului. Dacă acasă el e răsfăţat, la şcoa­lă trebuie să se descurce de unul singur, să-şi facă prieteni şi să intre în graţiile învăţăto­rului. Este important să-şi cunoască şcoala în care va învăţa.

Aşadar, înainte ca cel mic să înceapă şcoala:

* mergeţi cu cel mic să vadă unde o să înveţe;* citeşte-i povestioare despre prima zi de şcoală;* mergeţi împreună să cumpăraţi rechizitele;* explică-i că învăţătorul nu va putea să-i acorde numai lui atenţie;* încurajează-l să vorbească despre lucrurile pe care i-ar plăcea să le facă la şcoală sau la gradiniţă.

Reglează-i somnul înainte cu o săptămână

Copilul ar trebui să revină la programul de somn din timpul şcolii. Trebuie să se culce şi să se trezească mai devreme. Seara, ideal ar fi ca la ora 21.00 să fie în pat, gata de culcare. Dacă este obişnuit să îi citeşti o poveste, trimite-l în pat la 20.30, ca să aveţi o jumătate de oră la dispoziţie pentru lectură. Dimineaţa, nu îl trezi tu, ci pune-i ceasul să sune.

Cu o zi înainte, pregătiţi hainele

Acordă-i tot sprijinul tău. Îi va prinde bine să ştie că nu trece singur prin toate astea. Seara trebuie să pregătească totul pentru a doua zi. Lasă-l să îşi aleagă hainele cu care se va îmbrăca, începând cu lenjeria intimă şi terminând cu încălţămintea. Sfătuieşte-l să-şi aranjeze frumos hainele şi să le pună la îndemână. Cu cât mai puţine lucruri va avea de făcut dimineaţa, cu atât mai bine.

Este agitat, îi este teamă să nu uite acasă ceva? Stai lângă el când îşi pregăteşte rechizitele şi verificaţi împreună dacă nu lipseşte ceva.

Arată-i acasă ce va face la şcoală

Copilul tău va câştiga încredere în el însuşi dacă exersează câteva dintre abilităţile şi exerciţiile de rutină pe care le va face la şcoală. Începeţi cu mai mult de o săptămână înainte de ziua cea mare, însă nu face caz dacă nu prinde ideea atât de repede pe cât ai vrea.

Cu o săptămână înainte, arată-i programul de la şcoală şi explică-i: „Acum e ora mesei, iar la şcoală îţi vei mânca pache­ţelul". Nu te îngrijora şi nu face presiuni asupra copilului dacă nu intră în jocul tău, dar perseverează. Dezvoltarea abilităţilor de socializare înainte de a merge la şcoală este vitală. Încurajează-l să comunice cu alţi copii şi cu adulţi.

Aminteşte-ţi, de asemenea, că o zi la şcoală include şi o mulţime de activităţi plăcute, pe care copilul le poate face acasă: pictat, desenat, decupat şi lipit, jocuri cu numere, ascultat poveşti. Jocurile cu numere şi cu literele alfabetului îi sunt de un mare ajutor şi îl vor ajuta să îşi recunoască numele; ziua de şcoală îi va părea atunci mult mai familiară.

Mergi cu el în prima zi de grădiniţă

Ar fi bine ca măcar unul dintre părinţi să meargă cu copilul în prima lui zi de grădiniţă şi chiar să-l însoţească până în clasă.

Pentru orice copil, cel mai important lucru este să aibă parte de atenţia părinţilor.


    Mergi cu el în prima zi de grădiniţă
Mergi cu el în prima zi de grădiniţă

Pe drum, încurajează-l şi încearcă să îi risipeşti emoţiile povestindu-i o întâmplare hazlie despre prima ta zi de grădiniţă.

Reaminteşte-i toate amănuntele privind sosirea şi plecarea de la şcoală: cine îl aduce, cine şi la ce oră vine să îl ia.

Lăsaţi copilul să se adapteze

În primele zile de grădiniţă s-ar putea să nu vă povestească nimic din ce face, să nu răspundă la întrebări de tip: "Ce ai făcut astăzi? Este draguţă educatoarea ta?". Motivele tăcerii sunt o mulţime:

* Un copil de 3 anişori nu are încă bine definită noţiunea timpului, memoria lui funcţionează pe termen scurt. * Nu vrea să amestece lumea şcolii şi universul familial, sunt foarte distincte pentru el.* Puneţi întrebările la momente nepotrivite: în curtea grădiniţei, în timpul şedinţei între părinţi, când el ar fi preferat probabil să se confeseze într-o atmosfera mai calmă. * Să nu aşteptaţi o enumerare a tot ce a facut, ci mai degrabă întrebaţi ce i-a plăcut, ce l-a interesat cel mai mult.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net