Un profesor universitar s-a aruncat de pe acoperişul facultăţii

Ultima actualizare:

Profesorul de informatică avea în jur de 30 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Căminul lângă care a fost găsit trupul neînsufleţit al acestuia face parte din ansamblul Universităţii "Nicolae Titulescu".

Administratorul căminului, George Nedelcu, a declarat pentru Mediafax că profesorul a avut cursuri toată ziua la universitate. Totodată, acesta a precizat că, în jurul orei 16.00, în spatele căminului s-a auzit un zgomot puternic, paznicul complexului verificând şi sesizând că cineva s-a aruncat de la etaj.

Nu-mi imaginez cine l-a împins să facă asta. Era un băiat foarte liniştit, nu avea probleme, nu avea probleme financiare. Se înţelegea bine cu familia, o cunosc chiar şi pe soţia sa. Nu pot să-mi imaginez cine l-a împins să facă chestia asta“, a spus Nedelcu.

Întrebat dacă se pune problema sinuciderii, Nedelcu a precizat că profesorul nu avea duşmani printre studenţi şi că probabil era singur în momentul în care s-a aruncat.

Conform acestuia, căminul este păzit şi nicio persoană necunoscută nu poate intra în incinta lui.

"Am numai cuvinte de laudă despre acest băiat. Era un băiat iminent. Se bucura de toată atenţia tuturor profesorilor din universitate. Era sociabil şi avea relaţii de prietenie cu absolut toată lumea. (...) Nu se pune problema părţii financiare. (...). Avea casă şi două maşini", a declarat rectorul Universităţii „Nicolae Titulescu“.

Azi noapte era neliniştit. Se tot trezea şi verifica telefonul. L-am întrebat ce are, dar a spus că nu poate dormi. Cred că avea o problemă interioară, nu a vrut să o spună. Nu ne-am certat şi nu s-a certat cu nimeni din câte ştiu eu“, a spus soţia profesorului, sosită la faţa locului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net