Urmează două săptămîni cu schimbări meteorologice. Va fi răcoare, va ploua, apoi se va încălzi și soarele va străluci cu putere în majoritatea regiunilor. De 1 Mai, chiar dacă nu vor sărbători cu grătare și petreceri în aer liber, vremea va fi plăcută, în aprope toată țara. Nu sunt însă excluse averse, în unele zone.


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea va fi caracterizată de o uşoară răcire, urmată de o încălzire.

Prognoza ANM pe două spătămâni. Cum va fi vremea de 1 Mai

În unele regiuni  temperaturile ar putea fi mai mari față de cele normale pentru această perioadă Probabilitatea de apariţie a ploilor creşte, în toate zonele, după 26 – 27 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Banat

În prima zi a intervalului, vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a valorilor termice diurne de 19 grade, apoi se va răci uşor, până spre 16 grade. Din 22 aprilie temperatura aerului va creşte din nou, spre medii ale maximelor de 23 de grade în data de 26 aprilie, vremea devenind mai caldă decât în mod obişnuit.

După această dată va urma o nouă răcire şi până spre sfârşitul intervalului de prognoză, deşi vor fi unele variaţii de la o zi la alta, maximele se vor situa în jurul a 22 de grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor avea o tendinţă de scădere, în medie, de la 8 la 3 grade, în 22 aprilie. Ulterior acestei date, minimele termice vor fi în creştere, spre medii de 8...9 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 26 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Crişana

Până în data de 23 aprilie variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 17 grade.
După această dată va exista o uşoară creştere a valorilor maxime, iar până la sfârşitul intervalului, deşi vor mai fi variaţii de la o zi la alta, media regională a acestora va fi de 20...22 de grade.

Media temperaturilor minime va scădea de la 6 la 2 grade în data de 22 aprilie, apoi va creşte până în 28 aprilie, când va atinge 8 grade, iar până în ultima zi de prognoză nu vor fi oscilaţii termice importante.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere după data de 26 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Transilvania

Variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative până în data de 23 aprilie, iar media acestora va fi de 14...15 grade. Ulterior acestei date va exista o creştere uşoară spre o medie de 20 de grade, în data de 27 aprilie, iar până spre sfârşitul intervalului, deşi vor fi uşoare oscilaţii de la o zi la alta, acestea nu vor fi importante.

Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 5 grade în prima noapte, la o medie de -2...0 grade, în data de 25 aprilie. Apoi, temperatura aerului va fi în creştere, spre 5 grade, în medie regională, în data de 28 aprilie, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă sunt estimate variaţii mici în regimul termic.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 26 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Maramureş

Până în data de 22 aprilie variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 15 grade, caracterizând o vreme uşor mai rece decât în mod normal.

După această dată va exista o uşoară creştere a temperaturii aerului, iar până la sfârşitul intervalului nu vor fi variaţii importante şi media regională a maximelor va fi de 18...20 de grade. Minimele termice vor fi în scădere de la o medie de 3 grade în prima noapte, până spre o medie de 0...1 grad în data de 24 aprilie. Apoi, până la sfârşitul intervalului, tendinţa va fi de creştere uşoară până la medii de 6...7 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 25 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Moldova

Până în data de 22 aprilie, media valorilor termice diurne va fi de 12...13 grade, caracterizând o vreme rece pentru această dată, apoi va exista o creştere uşoară spre o medie de 22 de grade. Din data de 27 aprilie temperatura aerului va scădea uşor şi până în 29 aprilie, media regională a maximelor se va situa în jurul a 19 grade.

Apoi, până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi nesemnificative.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională de 4...5 grade, la o medie în jurul a 1 grad. Apoi, vor exista variaţii uşoare până în data de 24 aprilie şi media acestora va fi de 2...3 grade. Ulterior acestei date, tendinţa va fi de creştere a temperaturii aerului, spre medii ale minimelor de 7...8 grade.

Estimările prognostice indică o probabilitate ridicată de ploaie după data de 26 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Dobrogea

Până în data de 23 aprilie, media regională a valorilor diurne va fi de 12...14 grade. Apoi temperatura aerului va creşte uşor, spre o medie a maximelor de 19 grade, în data de 27 aprilie. Ulterior acestei date va exista o scădere a regimului termic diurn, iar până la sfârşitul intervalului, variaţiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative şi media acestora se va situa în jurul a 17 grade.

Temperaturile minime vor fi în scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie de 9 grade, la o medie de 4...5 grade. Apoi, temperatura aerului va creşte uşor şi până la sfârşitul intervalului, media acestora va fi de 9...10 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Muntenia

Până în data de 23 aprilie, media valorilor diurne va fi de 15...16 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creştere uşoară, iar media regională a maximelor va fi de 23...24 de grade, în data de 28 aprilie. Ulterior acestei date va exista o scădere uşoară şi până la sfârşitul intervalului de prognoză media maximelor va fi de 20...22 de grade.

Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 9 grade în prima noapte, la o medie în jurul a 2 grade în data de 24 aprilie, apoi tendinţa va fi de creştere uşoară, spre 8...9 grade.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în Oltenia

În primele două zile, media valorilor diurne va fi de 14 grade, apoi va exista o creştere treptată spre o medie de 23 de grade, în data de 27 aprilie. Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea uşor şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi nesemnificative, iar media regională a maximelor va fi de 20...22 de grade.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie regională de 9 grade, la o medie în jurul a 3 grade. Apoi, va exista o tendinţă de creştere până în data de 28 aprilie, spre o medie a minimelor de 9 grade, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni nu vor fi oscilaţii termice importante.

Probabilitatea de ploaie va creşte după data de 27 aprilie.

Prognoza pe două săptămâni în  la munte

Temperaturile maxime, până în data de 23 aprilie, vor fi în medie de 5 grade, apoi tendinţa temperaturilor diurne va fi de creştere uşoară, iar media acestora, până la sfârşitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională în jurul a 0 grade, la o medie de -5 grade. Apoi, temperatura aerului va creşte uşor şi până în ultima zi, deşi vor mai fi unele variaţii termice de la o zi la alta, media minimelor va ajunge a se situa în jurul valorii de 3 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată din data de 26 aprilie.

 

Vremea va fi schimbătoare de 1 Mai, în majoritatea regiunilor, însă va fi cald. Cu toate acestea, suntem încă în stare deurgență și nu sunt permise petrecerile câmpenești sau concertele. 

Citește și:

Prognoza ANM. Ploi, vânt și temperaturi scăzute, în Săptămâna Luminată

Prognoza ANM. Uite cum va fi vremea până pe 11 mai!

Loading...