Vom avea vreme rece, ninsori, lapoviţă şi vânt

Ultima actualizare:

Valul de aer polar care a pus stăpânire pe România a adus prima ninsoare, în Bucureşti, dar şi în sudul, centrul şi estul ţării. Însă vine şi un ciclon din marea Mediterană care va aduce precipitaţii în tot sudul ţării. Săpămâna aceasta, temperaturile sunt în jur de 0-3 grade la prânz, însă senzaţia de frig este amplificată de vântul care va bate cu putere.

Meterorologii au emis mai multe avertizări ”cod galben” de ploi şi de vânt începând de duminică seară. Vor fi precipitaţii sub formă de ninsori, apoi lapoviţă şi ploaie, valabilă mâine, ora 10, în  Oltenia, vestul, centrul şi nordul Munteniei. Treptat, ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie, iar vântul va avea rafale de peste 40 km/h. În celelalte regiuni, vor fi ninsori moderate. Din această dimineaţă, până la ora 18.00, sunt anunţate intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ în Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net