Horia Moculescu dă de pământ cu organizatorii selecţiei naţionale Eurovision. Celebrul compozitor nu crede în şansele României cu Roxen şi piesa aleasă pentru competiţia din Olanda din luna mai. ”Te voi suna când sunt beată/ O fac pentru că nu eşti aici”, sunt versurile melodiei alese, “Alcohol You”, despre care Moculescu spune că e aidoma celei cântate de Delia.


Roxen (20 ani) va urca, în luna mai, pe scena de la Rotterdam şi va reprezenta România la cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Contest 2020 cu piesa “Alcohol You”. Decizia a fost luată în proporţie egală de public şi de juriul de specialitate, în cadrul spectacolului Finalei Naţionale organizat de Televiziunea Română duminică, 1 martie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău.

colors3.jpg

Sala Sporturilor din Buzău a fost arhiplină la evenimentul TVR

Cele cinci piese pe care Roxen le-a interpretat şi din care a fost aleasă pentru finala din luna mai de la Rotterdam, Olanda, au fost:  Alcohol You, Beautiful Disaster, Cherry Red, Colors şi Storm. Piesa “Alcohol You” s-a clasat pe primul loc cu 10 puncte (5 primite de la juriu şi 5 de la public), urmată, în ordine descrescătoare, de Storm (6 puncte), Cherry Red şi Colors la egalitate (câte 3 puncte) şi Beautiful Disaster. Juriul a fost alcătuit din: Alin Oprea, Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Andrei Tudor şi Edward Sanda. Horia Moculescu nu crede în şansele României cu Roxen şi piesa aleasă pentru competiţia din Olanda, din luna mai.

storm2.jpg

Roxen a schimbat cinci ţinute, câte una pentru fiecare piesă interpretată

”Este o recidivă la «Da, mamă, sunt beată», piesa pe care «i-o reproşez» unei mari cântăreţe, care este Delia.  Se pare că melodia aceasta e ceva mai răsărită decât celelalte patru din punct de vedere al participării la Eurovision. Dar n-am tresărit nici o clipă. Am primit o «droaie» de telefoane de la prieteni derutaţi, şi lucrul cel mai comic a fost juriul... cu 2 membri care nu aveau ce căuta acolo. (Alin Oprea şi Edward Sanda-n.r.), iar ceilalţi trei trebuie priviţi ca o mostră de jenă în formularea verdictelor, Crina, fiind cea mai în măsură... Şi totuşi, şi ea a formulat atât de ambiguu verdictul la fiecare piesă, la un moment dat fiind în situaţia să laude o prestaţie în care Roxen a fost execrabilă. 

3.jpg

Horia Moculescu dă de pământ cu organizatorii selecţiei naţionale şi spune că melodia câştigătoare «aduce» a Delia

Lui Andrei Tudor, în calitate de preşedinte al juriului, i-au plăcut producţiile muzicale în sine, nu cântatul, şi a încercat să ocolească un refuz ferm dintr-un bun simţ pe care ştiam că îl are. Şi Luminiţa Anghel a fost concisă, fără să lase să se vadă dacă piesa îi place sau nu. Alin era exaltat, nu ştiu de ce! Nu cred că anul acesta se vor premia astfel de piese. Mai e ceva, cântatul live. Va fi un singur show la concurs şi sunt convins să Manoliu o să adauge o plus valoare. În rest, sunt dezolat de lipsa de activitate a producătorilor evenimentului de aseară pentru că au pus o fată excepţională, Dora Găitanovici, care e muzician, nu cântăreaţă. Este solistă, pianistă şi compozitoare. A fost o lipsă de abilitate să fie pusă să cânte înaintea lui Roxen”, ne-a declarat Horia Moculescu.

“«Alcohol You» este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului, şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia «Alcohol You» să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni”, a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului.

Liana Stanciu: «Melodia e hipnotică»

4.jpg

Liana Stanciu

Liana Stanciu, şef al delegaţiei României la ESC2020, a declarat: “Am ştiut că va fi «Alcohol You» din primul moment în care am auzit piesa, era doar o schiţă proaspăt ieşită din tabăra de creaţie.  Este un cântec plin de forţă, despre iubire, despre felul în care alegem să gestionăm tristeţea, despre curajul de a alege ce ne face mai puternici. Melodia este hipnotică, versurile sunt complexe, întregul concept conturează o călătorie iniţiatică. Piesa învingătoare în Finala Naţională, cu noul său format apreciat deopotrivă de fanii şi presa Eurovision, are potenţialul de a ne duce foarte sus în clasamentul de la Rotterdam”.

Larisa Roxana Giurgiu sau Roxen (20 de ani), s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de 7 ani. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă. Artista are deja două piese în topurile muzicale ale momentului, prima se regăsește în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazahstan, Estonia şi Moldova, însumând peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube.

Loading...