Cum emisiunea lui Dan Capatos avea un om în minus, după plecarea lui Silviu Andrei, postul liber de DJ a fost rapid revendicat de o altă vedetă. Schimbările parcă nu se mai opresc în televiziuni, multe vedete renunțând la scaunul pe care îl ocupau sau fiind din start înlocuite. Se pare că nici emisiunea Xtra Night Show de la Antena 1 nu a scăpat de modificările de rigoare, unul dintre oamenii de bază ai emisiunii renunțând subit la postul pe care l-a ocupat timp de 6 ani.


Anunţul plecării din emisiune a fost făcut chiar de DJ Silviu Andrei, care și-a luat rămas-bun de la urmăritorii și admiratorii săi prin intermediul unui mesaj emoționant, fără să dezvăluie, totuși, motivele din spatele deciziei. „Noul sezon #XtraNightShow – Antena 1 din această toamnă va continua fără participarea mea”, și-a început Silviu Andrei mesajul, în decursul zilele trecute. „Au trecut 6 ani minunați alături de oameni senzaționali cu care am legat prietenii pentru tot restul vieții. Vă mulțumesc tuturor celor care ați rămas măcar un minut cu ochii în televizor să vă uitați la emisiunea noastră seară de seară. Mulțumesc tuturor colegilor din echipa #XtraNightShow și în special lui Dan Capatos, omul care m-a pus în lumina reflectoarelor de televiziune și a crezut cel mai mult în mine. Vă iubesc, mult succes în continuare tuturor și să auzim de bine!”, a transmis Silviu Andrei prin intermediul rețelelor de socializare.

vika_jigulina.jpg

Vika Jigulina
Foto Facebook
 

Emsiunea lui Capatos va reveni curând pe micile ecrane, iar telespectatorii vor avea ocazia să urmărească show-ul într-o nouă formulă, din toamnă. Cea care îi va lua locul lui Silviu Andrei la pupitrul de DJ este producătoarea muzicală Vika Jigulina, conform informațiilor oferite de Spy News. Vika este un DJ de talie internațională, câteva dintre hiturile produse de ea devind rapid faimoase și fiind pe buzele tuturor la momentul apariției lor pe piața muzicală. Printre acestea se numără piese precum „Stereo Love” și „Desert Rain”, faima lor măsurându-se în vizualizările pe care acestea le-au strâns pe platforma YouTube. Videoclipul piesei „Stereo Love”, spre exemplu, a strâns nu mai puțin de 340 de milioane de vizualizări.

Cum și-a început Vika Jigulina cariera

Vika Jigulina, pe numele său adevărat Victoria Corneva, s-a născut în Republica Moldova şi a absolvit Liceul de Muzică din oraşul Cahul. În anul 2000, s-a mutat în Timişoara, România, unde şi-a continuat studiile muzicale. A lucrat în mai multe cluburi din Timişoara şi a ajuns să lucreze, în cele din urmă, şi în Bucureşti, unde locuieşte în prezent. A obţinut postul de moderator al unei emisiuni săptămânale, la Radio Deea şi, mai târziu, la postul de radio VIBE FM, job-uri care i-au adus notorietatea națională. Hiturile ei, de asemenea, se aud și sunt apreciate atât în România, cât și peste hotare. 

 

Loading...