5 iunie 1960 rămâne una dintre datele majore din istoria rugby-ului românesc. În urmă cu 60 de ani, pe stadionul ”23 August” din București, în fața a 55.000 de spectatori, echipa României obținea prima victorie în fața Franței: 11-5. Au urmat alte șase succese într-un total de 50 de meciuri incluse în palmares.


Anul 2020 prilejuiește naționalei noastre de rugby să sărbătorească trei momente importante din istoria meciurilor cu Franța:
- 60 de ani de la prima victorie: 11-5, la București, în 5 iunie 1960
- 40 de ani de la singurul succes în care nu s-a primit punct: 15-0, la București, în 23 noiembrie 1980
- 30 de ani de la unica izbândă în deplasare: 12-6, la Auch, în 24 mai 1990 
Meciul-test din 1960 s-a desfășurat într-un context special. În urmă cu trei ani, în 1957, în fața a circa 95.000 de spectatori (unele surse indică 100.000), pe stadionul ”23 August”, echipa de rugby a Franței a fost pusă la grea încercare, câștigând cu 18-15 în urma unei penalități concretizate pe final de meci. Atât de mult i-a deranjat pe ”cocoși” acel rezultat încât au cerut să joace din nou cu România, după câteva luni. Iar în 15 decembrie 1957, la Bordeaux, Franța a surclasat (39-0) naționala noastră... 
Au urma trei ani în care ”cocoșii” n-au mai întâlnit naționala noastră... Ei au acceptat să revină în iunie 1960 dintr-un motiv foarte simplu: în iulie ei urmau să plece în turneu în Argentina și aveau nevoie de o partidă în care să-și testeze cât mai bine jucătorii. 
Pentru a pregăti cât mai bine acest test, primul găzduit de țara noastră după acel 15-18 din 1957, naționala noastră și-a creionat un program cât mai bun posibil. Astfel, în 22 mai, sub titulatura de selecționata Bucureștiului, ea va înfrunta în Capitală formația pariziană PUC. Întâlnirea a fost dominată autoritar de ai noștri, care s-au impus cu 41-3 (14-3). Iar dacă în primul mitan ei și-au dovedit forța pe înaintare, după pauză, și pe fondul unei căderi fizice a francezilor, au deschis jocul pe treisferturi, reușind să înscrie șapte din cele nouă eseuri ale lor.
În aceeași zi, la Altenburg, a doua selecționată a țării noastre debuta la Cupa Victoriei – aceasta a evoluat sub titulatura de România deși cuprindea mulți jucători tineri, de perspectivă. În ciuda lipsei de experiență, oamenii lui Petre Cosmănescu s-au impus în toate cele trei meciuri: 6-0 cu Polonia, 5-0 cu RD Germană și 13-3 cu Cehoslovacia. Grație acestor succese, România a câștigat din nou competiția. Este de remarcat că în prima partidă au debutat cinci jucători, adică o treime de echipă: Gheorghe Drobotă, Panait Mergișescu, Doru Pavel, Vasile Rusu, Victor Sebe și Ion Țuțuianu. La acea vremea, FRR își testa jucătorii în meciurile cu adversari de valoare mică, în fața cărora România nu avea cum să piardă. De altfel, dintre jucătorii care s-au impus în fața Poloniei nici unul nu avea să joace pe 5 iunie, în istoricul meci cu Franța. În plus, contra germanilor se remarcă apariția lui Alexandru Ionescu pe postul de aripă. Acesta avea să se facă cunoscut mai apoi evoluând cu mult succes în înaintare, mai precis în linia întâi.
Programat pe 5 iunie 1960, meciul-test cu Franța a fost prefațat, cum spuneam de întâlnirea dintre selecționata Bucureștiului și formația franceză PUC. Compusă, în principal, din jucători care adunaseră numeroase prezențe în echipele naționale, reprezentativa noastră se impune la un scor categoric: 41-3. Echipa franceză dispută apoi, la Cluj, un meci cu Știința, câștigând la o diferență mică (18-14).

Franța era câștigătoarea Turneului celor 5 Națiuni

Și a venit și ziua meciului-test cu Franța, din 5 iunie 1960. Un meci care a dat mari emoții oamenilor care lucrau în rugby-ul nostru. Din mai multe motive. În primul rând pentru că adversarii s-au prezentat la București din postura de câștigători ai Turneului celor 5 Națiuni, competiție în care se impuseseră fără să cunoască înfrângerea. Ei reușiseră victorii în meciurile din Scoția (13-11) și Țara Galilor (16-8), trecuseră de Irlanda (23-6), la Paris, și remizaseră (3-3) cu Anglia, pe stadionul ”Colombes”. Forța echipei Franței era ilustrată și de faptul că ea câștigase Turneul și cu un an înainte. Așa cum de altfel avea să o izbutească în 1961 și 1962.
Numai simpla enumerare a numelor celor care alcătuiau XV-le Franței stârnea frisoane cunoscătorilor acestui sport: 15. Michel Vannier - 14. Henri Rancoule, 13. Guy Boniface, 12. Jacques Bouquet, 11. Sylvain Meyer - (md) 10. Pierre Albaladejo, (mg) 9. Pierre Lacroix - 7. Michel Crauste, 8. Michel Celaya, 6. Francois Moncla (cpt.) - 5. Herve Larrue, 4. Bernard Mommejat - 3. Amedee Domenech, 2. Jean de Gregorio, 1. Raoul Barriere. Titular al postului de pilier, Barriere a fost unicul debutant în formația pe care Franța a aliniat-o la București. De altfel, acesta avea să fie singurul meci-test disputat de jucătorul lui Beziers.
Despre forța acestei echipe avea să scrie, într-o corespondență de la Paris pentru revista ”Sportul”, cunoscutul ziarist francez Robert Barran sub titlul ”Cea mai bună echipă a Franței pentru București”: ”Dintre jucătorii care au disputat întâlnirea România – Franța de la 19 mai 1957 n-au mai rămas în echipă decât patru: Vannier, Monela, Crauste și Domenech. Spectatorii de pe stadionul 23 August vor vedea deci un XV aproape complet reînnoit și cu o tehnică de asemenea schimbată. Cauzele succeselor echipei Franței asupra formațiilor britanice se datorează tocmai faptului că francezii și-au modificat și concepția de joc, în special în ceea ce privește înaintarea, lucru pe care l-au pus la punct cu ocazia turneului din Africa de Sud. În timp ce britanicii rămân conservatori, francezii au inovat tehnica”. 
Pe de altă parte, România s-a prezentat la acea ciocnire cu o formulă de echipă întinerită: 15. Alexandru Penciu - 14. Aurel Barbu, 13. Mihai Wusek, 12. Valeriu Irimescu, 11. Ion Sava - (md) 10. Rene Chiriac, (mg) 9. Costel Stănescu, 7. Mircea Rusu, 8. Radu Demian, 6. Viorel Morariu (cpt.) - 5. Anastase Marinache, 4. Vasile Mladin - 3. Alexandru Teofilovici, 2. Nicolae Căpușan, 1. Lică Cotter. Se remarca apariția în acest XV a lui Radu Demian, pe atunci un tănăr și mai puțin cunoscut jucător, dar care se evidențiase în meciurile de campionat cu echipa sa, Universitatea Cluj.

România a început meciul în forță, dominându-și adversara

Așadar, în 5 iunie, sub privirile a 55.000 de spectatori prezenți pe stadionul ”23 August”, arbitrul italian Silvio Pozzi a fluierat debutul unui meci în care Franța a pornit ca mare favorită. Dornici de afirmare, oamenii lui Nicu Pădureanu și Gheorghe Pârcălăbescu au început în forță, aplicând o strategie care, ori de cât ori avea să fie folosită, se va dovedi câștigătoare – fiind o echipă de moral, dincolo de valoarea ei certă, Franța nu s-a simțit nicodată prea bine atunci când a fost dominată din start. Și, așa cum se întâmplă mereu în jocul de rugby, formația care domină, care posedă balonul, reușește să și marcheze. La o greșeală a mijlocașului la deschidere Pierre Lacroix, aripa dinamovistă Aurel Barbu s-a îndreptat vijelios spre colțul din stânga a terenului de țintă francez și a marcat o încercare pe care Penciu a transformat-o impecabil (min. 4, 5-0). Până la pauză, rezultatul nu se mai modifică. Aceasta în ciuda încercărilor disperate ale oaspeților de a se apropia de buturile noastre. Supuși unei presiuni constante, placați la sacrificiu, francezii se văd busculați pe înaintare și stopați pe treisferturi. Eforturile lor de a restabili egalitatea sunt așadar zadarnice.
La puțin timp după reluarea jocului (min. 42), francezii sunt surprinși în ofsaid și lovitura de pedeapsă acordată prompt de arbitrul italian Silvio Pozzi este concretizată de Alexandru Penciu (8-0). Firește că acest rezultat face publicul să exulte și dă o și mai mare încredere echipei noastre. Timpul se scurge fără ca vreuna dintre echipe să mai reușească a înscrie. Accidentarea lui Teofilovici (min. 70) a lasat echipa noastră cu un om mai puțin pe teren, situație de care francezii au știut să profite. Moncla a înscris o încercare și Vannier a transformat-o, astfel că scorul a devenit unul periculos: 8-5.
Ultimele minute ale întâlnirii au fost crâncene. Cu toate că acuzau lovituri, mai mulți componenți ai formației noastre au strâns din dinți și au continuat să joace, convinși că participă la un succes istoric. Și, într-adevăr, victoria nu le-a mai scăpat jucătorilor noștri, mai cu seamă că pe final Alexandru Penciu a fructificat o nouă penalitate (min. 78, 11-5).

Radu Demian a fost remarcat de cotidianul "L'Equipe"

Primul succes repurtat de echipa României în fața Franței a avut ecouri în rugbyul internațional. Firește că primii care au adus elogii formației noastre au fost învinși. Ziariștii francezi nu s-au sfiit însă să fie critici cu XV-le nostru, nu înainte de a pune la colț propria echipă. ”A fost sau nu eliberarea rugbyului românesc?”, iată titlul materialului pe care cunoscutul ziarist francez Denis Lalanne l-a scris despre "testul" din 5 iunie 1960, în cotidianul "L'Equipe". "Am fost decepționat de faptul că meciul a semănat prea mult cu cel din 1957, pe care România îl putea câștiga tot atât de bine ca și pe acesta", își deschidea cronicarul analiza sa. "Pare că nimic nu s-a schimbat în XV-le Franței între mai 1957 și iunie 1960. Ca și când Lucien Mias nici n-ar fi existat. Echipa pe care au înfrânt-o rugbyștii români - un XV francez palid, asemănător unei femei frumoase pe care o smulgi în mod neașteptat somnului". 
În continuare, Lalanne a făcut câteva remarci critice la adresa echipei României, remarci de care, din păcate, nu avea să țină seama nimeni în anii ce aveau să urmeze: "Îndrăznesc a spune că pentru deplina <<eliberare a rugbyului românesc>> s-ar cuveni ca echipa lui Moraru (n.a. - Morariu; la acea vreme Viorel Morariu era cunoscut drept Viorel Moraru, aceasta datorîndu-se unei greșeli de transcriere a numelui său) să caute în viitor o mai frumoasă exprimare în joc. Îndrăznesc să amintesc că pe timpul când rugbyul francez își căuta propria eliberare și încasa în mod curent 40 de puncte în fața echipelor britanice, încă din timpurile acelea, XV-le Franței marca încercări fantastice prin pionierii care se numeau Jaureguy, Bordes, Crabos, Max Rousie, Dauger, al caror echivalent nu-l găsim, din păcate, exprimat în liniile dinapoi române". 
Într-o încercare evidentă de a rămâne echilibrat, ziaristul francez sublinia și aspectele pozitive din jocul nostru, însă concluzia sa rămânea aceeași: "XV-le României a făcut progrese enorme în anumite direcții ale jocului: susținerea purtătorului de balon, grămada deschisă, poziția retrasă a aripilor pentru a preveni loviturile de picior de urmărire etc. La aceste capitole, el a depășit net celalalte formații din Europa. Italia, de pildă. A făcut, de asemenea, o descoperire considerabilă în persoana lui Demian. Dar această victorie i-ar servi infinit mai mult dacă ar diminua din furia cu care își clădește viitoarele succese și nu i-ar mai înarma, în același timp, fără să-și dea seama, pe adversari cu un asemănător spirit de revanșă, în detrimentul spiritului jocului".
În cronica meciului din "L'Equipe" se spunea: "Înfrângerea de la București n-a putut fi evitată. Românii i-au neutralizat pe francezi și chiar i-au întrecut în unele momente, datorită unei diferențe de tehnică, de condiție fizică și de voință de a câștiga. De câțiva ani, românii au progresat mult. (...) 45.000 de bucureșteni au invadat terenul stadionului <<23 August>>, la ora 19:30, ieri, duminică, pentru a saluta prima victorie a României asupra Franței, învingătoare - doi ani consecutiv - în Turneul celor 5 Națiuni! Penciu a fost purtat în triumf, în timp ce 15 francezi se îndreptau cu capul plecat spre vestiare. Era un moment penibil pentru ei, cu atât mai penibil cu cât victoria românilor nu suferea nici o discuție. Da, a fost o dată istorică pentru rugbyul românesc!".

Succesul românilor a fost pus pe seama spiritului de echipă

La fel de laudativ a fost și materialul scris de Loys Van Lee, cel care evoluase la București, cu echipa PUC, în 1929, material care a purtat titlul "Minunata după-amiază a rugbyștilor români": "Îmi explic lesne minutele minunate petrecute de rugbyștii români duminică după-amiază pe stadionul cel mare din București. Pentru că, la rându-mi, evoc o anumită duminică de aprilie 1927, când, pe stadionul Colombes, XV-le Franței repurta prima sa victorie asupra englezilor, profesorii noștri în acest joc. Ce poate fi mai exaltant, mai înalțător decât victoria? Iar acest succes, rugbyștii din România l-au dorit cu o voință atât de arzătoare încât rugbyul francez s-a dezagregat în contactul juvenil, uneori arțăgos, cu frații săi într-ale ovalului. Este exact: profesorii, cei care i-au învins pe <<afrikaners>>, englezi, galezi, scoțieni și irlandezi, au găsit în fața lor un pachet dispus să șteargă toate umilințele trecute... Cunoșteam valoarea lui Moraru (Morariu, n.n.) și concepția sa estetică despre rugby. rezistența sau dârzenia unui Marinache, însă ignoram clasa înaltă a lui Demian, jucător de mare talent. Dar rugbyul este, înainte de toate, un sport de echipă, iar jucătorii români au constituit un ansamblu excepțional, ECHIPA fiind marele învingător al întâlnirii..."
După aceste cuvinte frumoase, Van Lee nu s-a abținut și a avertizat: "Acum minunata zi a trecut. Ea va rămâne ca o amintire vie în mintea celor care au trăit-o. Dar, adesea, după diminețile încîntătoare trebuie să te ferești de trezirile penibile ale amorului propriu. După prima sa victorie asupra Scoției (1911), Franța, de pildă, a alergat 43 de ani spre a câștiga, în fine, Turneul celor 5 Națiuni".

Ioan Chirilă a vorbit despre ”un cutremur cu epicentru la București”

Firește că nici presa noastră n-a putut să rămână indiferentă după o victorie cu un asemenea răsunet internațional. În cronica apărută pe 6 iunie 1960, în cotidianul "Sportul Popular", Dimitrie Callimachi avea să noteze: "Știam că dacă înaintarea - a cărei conducere a fost încredințată, pe bună dreptate, acestui mare produs al rugbyului nostru Viorel Moraru (Morariu, n.n.) - va funcționa bine, atunci vom fi redutabili, de neînvins. Și așa au stat lucrurile! Înaintașii au jucat extraordinar, iar Moraru a fost un căpitan de echipă demn de toată cinstea. Ei, înaintașii, au măturat pur și simplu terenul și, acționând fără greșeală, ca la carte, i-au deposedat pe francezi de baloane și le-au zădărnicit atacul. În continuu purtați de-a lungul și de-a latul terenului, francezii au fost debusolați și desființați ca forță de joc de intrările de nestăvilit ale lui Moraru, Rusu, Mladin, Marinache, Căpușan. Francezii și-au pierdut, încetul cu încetul, din siguranța lor și, prinzând, cum se spune, frică, au început să bată baloane în tușă, anulându-și astfel orice șansă". 
Dimitrie Callimachi a continuat prin a vorbi din nou, aproape obsesiv, despre rolul jucat de înaintare în obținerea acestei victorii: "S-a remarcat, în plus, un mare progres în concepția de joc a înaintașilor noștri: purtătorul de balon n-a fost niciodată singur pe teren, ci permanent înconjurat de coechipieri. Aici se află, de fapt, cheia succesului. Dar, pentru a spune tot adevărul, e bine să adăugăm că și treisferturile și-au făcut datoria."
După meci, fie în preajma vestiarelor, fie la obișnuita "Repriză a treia", reprezentanții "cocoșului galic" au făcut obișnuitele declarații, în toate fiind subliniată evoluția remarcabilă a echipei României. "Rar mi-a fost dat să văd o asemenea încleștare. Rom~nii au făcut dovada unor remarcabile calități morale. Ei au fost superiori mai ales în ceea ce privește pregătirea fizică", a spus Rene Crabos, președintele Federației Internaționale de Rugby Amator Revelația meciului-test cu Franța a fost Radu Demian, despre care un ziarist din Hexagon a scris că ”i-a lăsat fără muniție pe cocoși”. Acesta a fost preferat de antrenori în ultima clipă, el fiind la concurență pe post cu al său coleg de club, mult mai experimentatul Alexandru Paloșanu. Recomandat de Dumitru Manoileanu, pe vremea când îi era antrenor la Știința (Universitatea) Cluj, Demian debutase sub culorile naționalei în meciul câștigat de aceasta în fața RD Germane (38-6), cu un an mai înainte. 
La fel de elogios cu echipa României a fost și Ioan Chirilă, care, sub titlul ”Victorie memorabilă”, avea să scrie în revista ”Sport”: ”Totul e să nu uiți, să vrei cu toată puterea și să lupți până la epuizare. Să nu uiți că ai fost la Bordeaux, să lupți ca să ștergi urmele unui accident și mai ales să vrei din toată inima. A fost greu. (...) Apoi a urmat o maree a suporterilor care a purtat pe valuri 15 voinici cu steme pe piept. Cea mai mare victorie a rugby-ului românesc a intrat în istorie. Iar seismografele rugbystice din capitalele celor cinci națiuni, de la Johannesburg și din îndepărtatul Wellington al Noii Zeelande au înregistrat duminică, 5 iunie 1960, un puternic cutremur sportiv cu epicentrul pe stadionul 23 August din București”. 

Meciurile România - Franța la rugby

4 mai 1924 (Paris): ROMÂNIA - Franța 3-59 (Jocurile Olimpice)

15 mai 1938 (București): ROMÂNIA - Franța 8-11 (Campionatul European)
19 mai 1957 (București): ROMÂNIA - Franța 15-18 (meci-test)
15 decembrie 1957 (Bordeaux): Franța - ROMÂNIA 39-0 (meci-test)
5 iunie 1960 (București): ROMÂNIA - Franța 11-5 (meci-test)
12 noiembrie 1961 (Bayonne): Franța - ROMÂNIA 5-5 (meci-test)
11 noiembrie 1962 (București): ROMÂNIA - Franța 3-0 (meci-test)
15 decembrie 1963 (Toulouse): Franța - ROMÂNIA 6-6 (meci-test)
29 noiembrie 1964 (București): ROMÂNIA - Franța 6-9 (meci-test)
28 noiembrie 1965 (Lyon): Franța - ROMÂNIA 8-3 (Cupa Națiunilor FIRA)
27 noiembrie 1966 (București): ROMÂNIA - Franța 3-9 (Cupa Națiunilor FIRA)
10 decembrie 1967 (Nantes): Franța - ROMÂNIA 11-3 (Cupa Națiunilor FIRA)
1 decembrie 1968 (București): ROMÂNIA - Franța 15-14 (Cupa Națiunilor FIRA)
14 decembrie 1969 (Tarbes): Franța - ROMÂNIA 14-9 (Cupa Națiunilor FIRA)
29 noiembrie 1970 (București): ROMÂNIA - Franța 3-14 (Cupa Națiunilor FIRA)
12 decembrie 1971 (Beziers): Franța - ROMÂNIA 31-12 (Cupa Națiunilor FIRA)
27 noiembrie 1972 (Constanța): ROMÂNIA - Franța 6-15 (Cupa Națiunilor FIRA)
11 noiembrie 1973 (Valence): Franța - ROMÂNIA 7-6 (Cupa Națiunilor FIRA)
13 octombrie 1974 (București): ROMÂNIA - Franța 15-10 (Cupa Națiunilor FIRA)
23 noiembrie 1975 (Bordeaux): Franța - ROMÂNIA 36-12 (CE FIRA)
14 noiembrie 1976 (București): ROMÂNIA - Franța 15-12 (CE FIRA)
10 decembrie 1977 (Clermont-Ferrand): Franța - ROMÂNIA 9-6 (CE FIRA)
3 decembrie 1978 (București): ROMÂNIA - Franța 6-9 (CE FIRA)
2 decembrie 1979 (Montauban): Franța - ROMÂNIA 30-12 (CE FIRA)
23 noiembrie 1980 (București): ROMÂNIA - Franța 15-0 (CE FIRA)
1 noiembrie 1981 (Narbonne): Franța - ROMÂNIA 17-9 (CE FIRA)
31 octombrie 1982 (București): ROMÂNIA - Franța 13-9 (CE FIRA)
4 decembrie 1983 (Toulouse): Franța - ROMÂNIA 26-15 (CE FIRA)
10 noiembrie 1984 (București): ROMÂNIA - Franța 3-18 (CE FIRA)
12 aprilie 1986 (Lille): Franța - ROMÂNIA 25-13 (meci test)
25 octombrie 1986 (București): ROMÂNIA - Franța 3-20 (CE FIRA)
28 mai 1987 (Wellington): Franța - ROMÂNIA 55-12 (Cupa Mondială)
11 noiembrie 1987 (Agen): Franța - ROMÂNIA 49-3 (CE FIRA)
26 noiembrie 1988 (București): ROMÂNIA - Franța 12-16 (CE FIRA)
24 mai 1990 (Auch): Franța - ROMÂNIA 6-12 (meci-test)
22 iunie 1991 (București): ROMÂNIA - Franța 21-33 (meci test)
6 octombrie 1991 (Beziers): Franța - ROMÂNIA 30-3 (Cupa Mondială)
28 mai 1992 (Le Havre): Franța - ROMÂNIA 25-6 (CE FIRA)
20 mai 1993 (București): ROMÂNIA - Franța 20-37 (CE FIRA)
17 octombrie 1993 (Brive): Franța - ROMÂNIA 51-0 (CE FIRA)
8 aprilie 1995 (București): ROMÂNIA - Franța 15-24 (meci-test)
17 octombrie 1995 (Tucuman): ROMÂNIA - Franța 8-52 (Cupa Latină)
20 aprilie 1996 (Aurillac): Franța - ROMÂNIA 64-12 (meci-test)
1 iunie 1997 (București): ROMÂNIA - Franța 20-51 (meci-test)
22 octombrie 1997 (Lourdes): Franța - ROMÂNIA 39-3 (Cupa Latină)
3 iunie 1999 (Castres): Franța - ROMÂNIA 62-8 (meci-test)
28 mai 2000 (București): ROMÂNIA - Franța 20-67 (meci-test)
22 august 2003 (Lens): Franța - ROMÂNIA 56-8 (meci test)
17 iunie 2006 (București): ROMÂNIA - Franța 14-62 (meci test)
23 septembrie 2015 (Londra): Franța - ROMÂNIA 38-11 (Cupa Mondială)

50 meciuri, 40 victorii Franța, 8 victorii România, 2 rezultate de egalitate

 

Loading...