Voleibalista Adelina Ungureanu va continua cel puțin încă un sezon la prim-divizionara italiană Cuneo Granda Volley. Echipa a anunțat prelungirea contractului pe site-ul oficial.


La doar 19 ani, Adelina Ungureanu i-a convins pe italieni că merită să-i fie prelungit contractul prin prestațiile de excepție avute în partea a doua a campionatului, atunci când a jucat mult mai mult decât în tur și a făcut-o perfect. Doar oprirea competiției din cauza pandemiei de coronavirus a făcut ca ea să nu se remarce și mai mult în fazele finale ale campionatului. Recompensa a venit la începutul săptămânii, când i s-a oferit al doilea an de contract cu formația Cuneo Granda Volley.

”Pentru mine este o mare bucurie să pot continua la Cuneo. Campionatul trecut a fost unul special, în care am descoperit foarte multe lucruri și care, din păcate, s-a încheiat așa cum s-a încheiat. În Cuneo m-am simțit și mă simt foarte bine și abia aștept să revin în teren și să recompensez prin jocul meu încrederea pe care cei de aici o au în mine”, a declarat Adelina Ungureanu pentru site-ul oficial al grupării.

 
 
Loading...