Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a decis, prin vot secret, demiterea selecționerului Bogdan Burcea. Membrii comisiei au înaintat și o listă de înlocuitori, în fruntea ei fiind antrenorul lui CSM București, Adi Vasile.


După un Campionat European foarte slab pentru ”tricolore”, care au terminat pe locul 12, cel mai slab loc din istorie, ieri a venit momentul deciziilor. Iar voturile celor 19 persoane din Comisia Tehnică a FRH nu i-au fost favorabile lui Bogdan Burcea. ”S-a dorit să se găsească soluții pentru apropierea naționalei de Jocurile Olimpice. Ședința s-a făcut azi, marți, pentru că tuturor ne-a făcut bine să gândim la rece și să luăm deciziile cele mai bune. Actualul staff tehnic nu va continua la lotul național, voturile au fost 12 voturi împotrivă, 5 pentru păstrarea staff-ului și două anulate”, a declarat președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu. Acesta și secretarul general al FRH, Cristina Vărzaru, nu au avut drept de vot.

Principalul favorit pentru preluarea locului lăsat liber de Burcea este tehnicianul de la CSM București, Adi Vasile, care în decembrie și-a terminat contractul cu naționala Muntenegrului, unde era secund. Acesta a fost primul nume pe lista tehnicienilor doriți la cârma naționalei de membrii Comisiei Tehnice a FRH. Culmea e că a doua opțiune pentru instalarea ca selecționer este tot Bogdan Burcea, care tocmai a fost dat afară! ”Au fost nominalizați opt antrenori, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea și apoi la egalitate, domnii Pașca și Roșca. Dacă eșuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, și tot așa”, a explicat șeful federației ce urmează pentru naționala noastră.

Varianta unui antrenor care conduce în paralel și prima reprezentativă, și un club, nu este deloc îmbrățișată de șeful FRH. ”Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia Tehnică așa au hotărât, așa se va face. Până la finalul săptămânii sper să ajung la un acord cu un antrenor, pentru că trebuie stabilit staff tehnic, strategie și tot ce este nevoie pentru a fi pregătiți de turneul olimpic”, a mai spus Dedu.

Turneul preolimpic bate la ușă, iar până în martie noul selecționer trebuie să rezolve toate problemele de la echipă. ”Nu este deloc timp, comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puține într-un timp atât de scurt”, a mai spus fostul internațional.

 
 
Loading...