Cosmin Gîrleanu, primul boxer român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, face în fiecare zi antrenamente în parcarea blocului în care locuiește. Colegul său de la națională, Cristi Filip, se antrenează pe munte.


Boxerii din lotul național al României nu au renunțat la antrenamente nici de Paște! Pentru a nu risca să depășească kilogramele permise categoriei lor, sportivii nu au facut excese la ouă și cozonac. Și, ca să fie siguri că nu pun nici un gram pe ei, băieții au continuat să facă două antrenamente pe zi, așa cum s-au pregătit de când stau în izolare. Cosmin Gîrleanu, primul boxer român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, face sport în fața blocului. “Ne aflăm într-o situație dificilă și noi, sportivii. De când am venit de la Londra, stau acasă și încerc să îmi urmez programul și sper să trecem cât mai repede peste tot ce se întâmplă“, a declarat Cosmin pentru ”Sportsnet Group”.

Gîrleanu este multiplu campion national, vicecampion european de juniori și campion mondial de juniori în 2015. El este primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021. S-a întâmplat la Turneul Preolimpic de la Londra, din martie, la începutul pandemiei de coronavirus. Cosmin a urcat în ring exact în ultima seară înainte de întreruperea turneului.  Ceilalți boxeri români mai au șanse să ajungă la Olimpiadă, dar vor trebui să treacă de un alt turneu preolimpic, cel de la Paris, stabilit inițial pentru luna mai fiind amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

Cristi Filip aleargă pe munte

Colegul său de la lotul național de box, Cristi Filip, când nu se antrenează în curtea casei, se pregătește pe munte, în timp ce Daniel Burciu, un alt component al echipei ”tricolore” și-a adus în curtea părinților sacul de box. “Eu încerc să îmi urmez antrenamentele fizice pentru a rămâne în formă, mă antrenez de două ori în fiecare zi și abia aștept să se termine tot, să revină la normal, pentru a-mi relua pregătirea pentru următoarele competiții. Restul timpului, mi-l ocup cu cititul, gătitul și chiar grădinăritul. Încerc să mă bucur de momentele cu cei dragi“, a declarat și Cristi Filip.

cristian_filip_antrenament_munte_box.jpg

Cristi Filip își menține condiția fizică alergând pe munte
Cristi Filip își menține condiția fizică alergând pe munte
Loading...