De pe străzi, pe podiumul olimpic!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Sport al voinicilor, halterele au devenit marţi seară cea de-a patra disciplină care ne-a adus medalie la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Iar bronzul cucerit de Răzvan Martin, la 69 kg, nu este deloc surprinzător chiar dacă ţara noastră nu a mai avut un halterofil pe podiumul olimpic din 1996, când Nicu Vlad a ocupat tot locul 3.

În vârstă de 21 de ani, Martin a ridicat, în total, 332 kilograme, reuşind 152 kg la smuls şi 180 kg la aruncat, la fiecare procedeu ratând câte o încercare.

El a fost depăşit de chinezul Lin Qingfeng şi indonezianul Triyatno. Nu este prima reuşită pe plan internaţional a lui Răzvan, el devenind campion european la Antalya şi cucerind alte două medalii de argint. Răzvan Martin are însă în spate o poveste dramatică. Halterofilul n-a avut o copilărie tocmai fericită, dar asta l-a făcut să-şi dorească să ajungă cineva atunci când „va fi mare". Iar acum, este! Tânărul fără tată de la vârsta de trei ani şi abandonat de mamă, a crescut mai mult pe străzi până la vârsta de nouă ani, când a fost adus la Clubul Sportiv Municipal Bistriţa de Mugur Saranciuc, antrenor emerit de haltere.

„Îl cunosc pe Răzvan Martin de când avea nouă ani. El e născut la Cluj, dar l-am cunoscut la Bistriţa, la un concurs de haltere pentru copii. L-am adus la club, i-am dat o cameră la căminul nostru şi m-am ocupat de el ca şi de copilul meu, până când l-a luat în custodie o mătuşă de-a lui. A fost un copil scăpat din mână, a crescut mai mult pe stradă. Mătuşa a vrut de mult să-l adopte, dar procesul de custodie s-a întins pe o perioadă lungă, deoarece mama lui nu se prezenta la termene. Ce mai, pe mamă n-a interesat-o deloc de Răzvan. L-a căutat abia recent, când băiatul a început să câştige medalii", şi-a reamintit Saranciuc.

Performanţa lui Răzvan de marţi a surprins, dar şi bucurat pe toată lumea. Directorul clubului din Bistriţa, Adrian Moldovan, a declarat: „E prima medalie a judeţului la Jocurile Olimpice. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Şi gândiţi-vă că are doar 21 de ani neîmpliniţi. Asta înseamnă că încă cel puţin două cicluri olimpice distruge tot. Orice recompensă materială e mică şi neimportantă faţă de rezultatul obţinut. O să facem tot posibilul să-l premiem cum se cuvine. Acum 11 ani, antrenorul Saranciuc venea cu referate să le semnez, îmi tot spunea de un puşti de la Cluj. Am mers pe mâna lui şi iată ce a ieşit".

Este urmaşul lui Nicu Vlad

România a revenit pe podiumul olimpic la haltere după 16 ani, ultimul bronz fiind câştigat în 1996 de actualul preşedinte al Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad.

„Am sperat că va lua medalie şi mă bucură că halterele contribuie la numărul de medalii al delegaţiei olimpice a României. Rezultatele au fost şi nu au fost nemaipomenite, dar presiunea psihică a fost mare. Dacă ne uităm pe tabela de concurs vedem că au fost la stilul smuls numai 14 mişcări bune, din 42, iar restul au fost ratate. Mulţi au clacat psihic. La Olimpiadă e o presiune fantastică", a declarat Nicu Vlad după premiere.

Programul de azi al sportivilor români

11.37 Judo - 100 kg masculin, calificări: Daniel Brata; 16.40 - semifinale; 18.10 - finala12.00 Înot - 50m liber masculin, serii: Norbert Trandafir; 21.30 - semifinale12.10 Canotaj - patru rame fără cârmaci masculin, semifinale: Marius Vasile Cozmiuc, Alexandru George Palamariu, Cristi Ilie Pîrghie, Florin Curuea12.20 Înot - 800 m liber feminin, serii: Camelia Potec14.30 Canotaj - 8+1 feminin, finala: Cristina Grigoraş, Eniko Mironcic, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina Dorneanu, Nicoleta Albu17.30 Polo - Grupa B: România - Ungaria18.30 Gimnastică - finala la individual compus feminin: Larisa Iordache, Sandra Izbaşa23.30 Box - 75 kg masculin, turul 2: Bogdan Juratoni - Abbos Atoev (Uzbekistan)

Rezultatele de ieri ale românilor

Canotaj: Dublu rame feminin, finala: Viorica Susanu, Georgeta Andrunache - Locul 5

Scrimă: Sabie individual feminin: Bianca Pascu - eliminată turul I

Haltere: 69 kg feminin, Grupa A:  Roxana Cocoş - locul 2

18.30 Gimnastică: Individual compus masculin, finala: Flavius Koczi (s-a retras)

Transmisiuni directe la TV

11.00 Baschet masculin, Franţa - Lituania, Dolce Sport11.30 Volei masculin, Serbia - Germania, Dolce Sport 211.30 Canotaj, semifinale şi finale, TVR 1, TVR HD11.30 Judo, calificări şi sferturi de finală, TVR 1, TVR HD12.00 Nataţie, serii, TVR 1, TVR HD13.00 Volei pe plajă, Dolce Sport 213.15 Handbal masculin, Franţa - Tunisia, TVR 2, Dolce Sport14.00 Tenis, TVR 215.30 Box, TVR 1, TVR HD16.15 Polo masculin, Serbia - Muntenegru, Dolce Sport 216.30 Judo, semifinale şi finale, TVR 1, TVR HD16.30 Caiac-canoe, slalom, Eurosport17.30 Polo masculin, România - Ungaria, TVR 1, Dolce Sport18.30 Gimnastică feminin, finala individual compus, TVR 1, TVR HD18.30 Volei masculin, Polonia - Argentina, Dolce Sport 221.30 Nataţie, finale, TVR 1, TVR 2, TVR HD21.30 Handbal masculin, Serbia - Danemarca, Dolce Sport 222.00 Volei masculin, Brazilia - SUA, Dolce Sport22.30 Box, TVR 223.15 Handbal masculin, Suedia - Islanda, TVR 200.15 Baschet masculin, SUA - Nigeria, Dolce Sport

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net