La meciul cu Uruguay s-au fluturat 1.500 de stegulețe și s-au mâncat 1.700 de mici

Ultima actualizare:

În primul rând, numărul de spectatori prezenți în tribunele stadionului ”Arcul de Triumf” din Capitală, a întrecut orice așteptare. Iar un interes atât de mare al bucureștenilor, și nu numai, pentru rugby n-a mai existat din 17 iunie 2006, când România a pierdut (14-62), în fața Franței, pe stadionul ”Cotroceni”.

Pentru partida cu Uruguay, FRR a vândut 4.544 de bilete, însă numărul spectatorilor a tins spre 6-7.000 - au avut acces liber spectatori care au venit îmbrăcați în galben sau cu stegurile României. Nu toți au fost însă, norocoși, la ora startului partidei pe la porți rămânând destui oameni. FRR le-a transmis suporterilor un mesaj prin care le-a mulțumit pentru sprijinul acordat echipei naționale de rugby, exprimându-și totodată speranța că aceștia vor fi alături de ”stejari” și la meciurile următoare. ”Acest meci a fost cel mai important de când activez la Federație. Aș spune chiar că a fost cel mai important din ultimii 20 de ani pentru rugby-ul nostru, de el depinzând nu numai calificarea la Cupa Mondială, ci însăși viitorul acestui sport la noi. Regretăm că nu am avut suficiente locuri pentru a-i primi pe toți cei care doreau să asiste la joc. Ne-am gândit și la altă variantă de stadion, însă, în cele din urmă, am optat pentru acest teren din mai multe motive. În primul rând, tribuna este foarte aproape de teren, la circa un metru. Ne-am bazat pe public, pe presiunea pe care acesta putea să o exercite asupra adversarilor, precum și pe faptul că încurajările fanilor aveau să-i poarte spre victorie pe stejari. Nu ne-am înșelat”, a declarat Florin Matei, secretarul general al FRR. Și căpitanul Sorin Socol a fost impresionat de atmosferă. La finalul meciului, am mers la căpitanul Uruguay-ului și i-am spus: ”Te-am avertizat la Montevideo că nu aveți cum să câștigați aici!”

La ”Tineretului” există un proiect mai vechi de ridicare a unui stadion cu structură din beton. Chiar înaintea partidei cu sud-americanii, Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, declara pentru ”Adevărul” că acesta nu a fost abandonat. ”Legea parteneriatului public privat ar trebuie să dea această posibilitate. Deja evoluţia este foarte mare. Ştim cu toţii cum era acolo acum zece ani. Deja găzduim IRB Nations Cup, ceea ce spune multe, dar trebuie mers mai departe. Acum situaţia economică nu este cea mai fericită. Şi eu am încercat tot felul de variante. Şi Mihalache, şi tatăl meu au încercat, înaintea mea. Eu am experienţa imobiliarului. Acestea sunt proiecte care se nasc greu. Lumea trebuie să se obişnuiască cu ideea că acolo trebuie să fie şi o altă activitate decât cea sportivă, dar care nu o înlătură pe cea sportivă, ci o susţine. Nu o să apară acolo un mall, Doamne fereşte! Se pot îmbina lucrurile astfel încât activitatea economică să o susţină pe cea sportivă”, declara șeful mișcării olimpice de la noi.

Iată alte recorduri înregistrate la meciul România - Uruguay, recorduri precizate de Lucian Lorin, ofițerul de presă al Federației Române de Rugby:- 17.360 lei a încasat FRR în urma vânzării de bilete de la acest meci- 4.544 de bilete s-au vândut pentru această partidă- 3.000 de programe de meci s-au distribuit gratuit înainte de meci- 1.700 de mici s-au mâncat înainte și în timpul meciului- 1.500 de stegulețe a distribuit FRR fanilor- 1.200 de metri de cablu și 23 de oameni a folosit GSP TV pentru a transmite meciul cu 10 camere video- 700 de difuzări la TV au avut spoturile de promovare a meciului- 150 de jandarmi au fost prezenți la meci- 77 de jurnaliști au fost acreditați pentru meci- 30 de stewarzi a avut FRR- 27 de membri a avut Fanfara Jandarmeriei care a intonat imnurile- 22 de ture de teren a făcut ursulețul Stejarel în timpul meciului- 4 televiziuni au transmis meciul: GSP TV, ESPN, Eurosport France, TF1

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net