Lucian Bute face Paştele pe plajă la Miami

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O lună şi două săptămâni au mai rămas până la meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch, programat la 26 mai, la Nottingham.

Cel poreclit Mister KO se află în cantonament la Miami, loc devenit tradiţional pentru el înaintea meciurilor, şi trage intens într-o sală din oraş.

Programul nu-i permite să aibă prea mult timp liber, doar duminica fiind o zi mai uşoară, în timpul săptămânii cele două şedinţe zilnice de pregătire solicitându-l intens.

simeon stalpnicul png

„De Paşte o să fiu tot aici. Voi merge la o biserică românească, iar duminică puţin pe la plajă. O să am şi eu aici ouă roşii şi cozonac. Cred că e al treilea Paşte consecutiv pe care îl fac la Miami", a spus campionul român.

Cât despre lupta cu Froch, Bute crede că viteza şi tehnica sunt avantaje ce pot fi decisive în faţa englezului. „Sunt convins că o să iasă bine pentru mine", a punctat el. La Miami, Bute stă într-o vilă închiriată, alături de antrenorul şi preparatorul său fizic, iar una dintre destinderile sale preferate este mersul la pescuit, în Ocean.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net