Naționala masculină de volei s-a calificat la turneul final al Campionatului European după o așteptare de 24 de ani!


Tricolorii au câștigat cu 3:1 (24, 22, -20, 21), după 115 minute de joc, și returul cu Finlanda, o formație care participă la ediția din acest an a Mondialelor și care n-a lipsit de la CE în ultimul deceniu.
Omul returului cu Finlanda, de la Craiova, a fost Adrian Aciobăniței (23 de ani), care a reușit 17 din cele 72 de puncte ale formației noastre, fiind secundat în atac de Răzvan Olteanu (13p) și Laurențiu Lică (12p).  Antrenor principal al României, Dănuț Pascu a declarat după meci: "Am confirmat rezultatul pe care l-am obținut în Finlanda. Ne-am dovedit a fi adversari puternici și demni. Suntem la turneul final după atâția ani”. 
Cu o rundă înainte de finalul preliminariilor, echipa României ocupă primul loc în grupa A, cu 7 puncte, grație victoriilor înregistrate în meciurile cu Danemarca (3:2) și Finlanda (3:2 și 3:1). În ultima etapă, în 9 ianuarie 2019, naționala noastră va evolua la Copenhaga într-un meci care contează doar pentru palmares. 

Locul 7 în ierarhia pe medalii

Într-un top al echipelor masculine medaliate la CE de volei, România ocupă locul 7, la egalitate cu Olanda. Tricolorii au câștigat un titlu continental (1963, la București), două medalii de argint (1955, 1958) și tot atâtea de bronz (1971, 1977). Voleibaliștii tricolori nu se mai calificaseră la turneul final al CE din 1995, când au ocupat locul 9. Ei au participat la 16 din cele 30 de ediții disputate până acum.
Organizat în premieră cu 24 de echipe, turneul final al CE se va disputa anul viitor, între 12-29 septembrie, în Franţa, Slovenia, Belgia şi Olanda.
În cursa de calificare la CE se află și echipa feminină a României, care ocupă locul 1 în grupa preliminară F. 

 
 
Loading...