Primul documentar din seria „30 pentru 30", care marchează trei decenii de emisie pentru canalul american de sport ESPN, a avut premiera aseară. Este povestea a doi dintre cei mai mari baschetbalişti europeni din toate timpurile, Vlade Divac şi Drazen Petrovic, a căror prietenie a fost distrusă de războiul din fosta Iugoslavie.


Divac, de origine sârbă şi Petrovic, de origine croată, au crescut
împreună la tânăra naţională a Iugoslaviei de la sfârşitul anilor 80.
Au fost colegi de cameră, au devenit cei mai buni prieteni şi aveau să
ducă naţionala, alături de alţi legendari coechipieri precum Tony
Kukoc, Dino Radja sau Zarko Paspalj, către o medalie de argint la JO de
la Seul 1988 şi către titlu la Campionatele Europene (Grecia, 1988) şi
cele Mondiale (Argentina, 1990).

Un gest aparent banal al lui Vlade Divac avea însă să schimbe totul.
După finala mondială din 1990, un fan al echipei a coborât pe teren cu
un steag al Croaţiei, la acea vreme încă parte din fosta Iugoslavie.

„I-am spus că nu are ce căuta cu acel steag acolo. El mi-a răspuns
că toată chestia cu Iugoslavia este de rahat. Atunci m-am enervat şi
i-am smuls steagul din mână şi l-am aruncat pe jos. I-am spus că aceea
era echipa Iugoslaviei. Nu am dorit să arăt atunci că sunt împotriva
cuiva", povesteşte Vlade Divac. „Cu siguranţă pe moment nu şi-a dat
seama care puteau fi implicaţiile gestului său", îl apără pe Divac
fostul său coechipier croat, Tony Kukoc.

Pe fondul tensiunilor etnice efervescente dintre naţiunile care
alcătuiau republica iugoslavă, presa din cele două regiuni a amplificat
subiectul. Războiul care avea să izbucnească un an mai tâziu a rupt
pentru totdeauna relaţiile din foştii colegi de cameră, Divac şi
Petrovic, amândoi ajunşi la acea vreme în NBA.

„Obişnuiam să vorbim cel puţin o dată la două zile. Dar acum acest
lucru nu mai este posibil", declara Petrovic în 1992. Divac a căutat
împăcarea, însă din păcate nu a mai apucat ziua în care să vorbească cu
Drazen. Acesta a decedat într-un accident de circulaţie, în 1993,
lăsând lumea baschetului fără unul dintre cei mai buni jucători ai
tuturor timpurilor.

Documentarul face parte din seria „30 pentru 30", care aniversează
trei decenii de emisie pentru canalul de sport american ESPN. El va
putea fi urmărit şi de către telespectatorii din România, marţi 19
octombrie, de la ora 21.30, pe canalul ESPN America (disponibil în
reţeaua UPC).

Vezi fragmente din documentarul Once Brothers:



Loading...