Poftiţi în localul lui Gică Hagi!

Ultima actualizare:
Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)
Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)

Gică Hagi a mai dat o lovitură în afaceri: a deschis, în oraşul său natal, Constanţa, primul local sportiv dintr-un lanţ ce va fi extins pe plan naţional: H10. La inaugurarea de sâmbătă seara au fost prezente multe nume mari.

Constanţa a fost sâmbătă seara gazda unui eveniment de primă mână. La noul local al oraşului, H10 Sport Lounge, trei glorii ale fotbalului au petrecut câteva ore savurând bere, vorbind cu microbiştii şi gustând din meniul special. Gică Hagi, Gică Popescu şi Ilie Dumitrescu au fost stelele sportului alături de care constănţenii au putut să se fotografieze şi să stea la masă.

H10 Constanţa e primul din seria de 10 localuri pe care Hagi o va deschide în ţară (Ploieşti, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Craiova, Galaţi, Bacău, Suceava). La final va fi deschis unul şi la Bucureşti.

Aşa arată faţada localului H10

Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)
Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)

Localul este împărţit pe două zone: parter şi subsol. Parterul este dedicat grupurilor care vin să urmărească meciuri pe ecranele mari amplasate pe pereţi, la înălţime. Designul parterului - stil pub - reprezintă o minge de fotbal desfăşurată, cu forme hexagonale şi pentagonale, cu fotografii şi colaje din cariera lui Hagi.

Hagi a venit la deschidere cu soţia şi cu fiul, Ianis

Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)
Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)

Subsolul e elegant - stil lounge - cu canapele, mese şi fotolii, unde amatorii de sport pot urmări în tihnă un meci, departe de hărmălaie. Se poate consuma orice, de la bere la draft până la whisky vechi de 18 ani, vin şi fresh-uri, salate, pizze, supe, cârnaţi şi muşchi de vită.

“Regele”, Gică Popescu şi Ilie Dumitrescu, trei stele ale fotbalului prezente la inaugurare


    Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)
Primul local sportiv (Fotografii: Sînziana Ionescu)

„Am vrut să fie un loc cald, unde lumea să vină să vadă sport, să se simtă bine. Am ţinut ca primul H10 să fie deschis la Constanţa", a declarat Hagi.

Preţuri băuturi

Bere halbă    7 leiBere sticlă    12 leiVin    50-150 lei sticlaRăcoritoare    6 sau 7 leiCeai    7 leiCiocolată caldă    7 leiFresh    12 leiCocktail    15 leiWhisky (40 ml)    10-30 leiCafea    6 leiCappuccino    8 lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net