32-25 contra Danemarcei în meciul de vineri, 36-19 cu Uruguay și succesul celor din Muntenegru contra gazdelor turneului preolimpic au făcut ca naționala României să obțină biletele pentru Rio. Astfel, meciul de mâine, cu Muntenegru, va conta doar pentru statistică.


Fetele lui Tomas Ryde au făcut spectacol în primul meci de la turneul preolimpic. Româncele le-au surclasat pe daneze, chiar la ele acasă, învingând categoric, la 7 goluri diferență.

Azi, al doilea meci n-a avut istoric, adversarul, Uruguay fiind mult sub nivelul echipei noastre. De altfel, selecționerul Ryde a odihnit titularele și a folosit handbalistele care n-au prins multe minute contra nordicelor. Paula Ungureanu nu a fost nici pe foaia de joc, iar Neagu, Elisei sau Buceschi au stat pe bancă pe tot parcursul jocului. Și fără ele, rezultatul a fost oricum unul satisfăcător, victorie la 15 goluri. Mai mari emoții au avut fetele din națională la meciul serii de la Aarhus, dintre Danemarca și Muntenegru, partidă în urma căreia tricolorele au avut numai de câștigat.

Și asta pentru că danezele nu au fost în stare să se impună, pierzând cu 22-26, trimițând la Jocurile Olimpice România și Muntenegru.Astfel, meciul de mâine, transmis la Digisport în direct de la ora 18.30 va conta doar pentru statistică.

România a participat doar de trei ori la Jocurile Olimpice: prima dată la ediţia din 1976, când a obţinut şi cea mai bună clasare – locul 4, iar apoi la ediţiile din 2000 şi 2008, când a încheiat pe aceeaşi poziţie, 7.

La ultima participare, în 2008, naţionala României a fost condusă de antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, iar din lotul de atunci se mai regăsesc în echipa care luptă acum pentru calificarea la JO patru jucătoare: Florina Chintoan, Aurelia Brădeanu, Valentin Elisei Ardean şi Cristina Neagu.

În 2008, România a obţinut calificarea la JO tot în urma participării la un turneu preolimpic, găzduit de Bucureşti, şi câştigat de tricolore.

Loading...
Citeste tot despre: