Simona-Serena, în cifre

Ultima actualizare:

    Singapore 2014: Simona a învins-o pe Serena în grupe, dar apoi a pierdut în finalăFoto: Guliver/ GettyImages
Singapore 2014: Simona a învins-o pe Serena în grupe, dar apoi a pierdut în finalăFoto: Guliver/ GettyImages

Locul trei mondial versus primul loc. De la acest apect am pornit comparaţia cifrelor celor două jucătoare, care în această dimineaţă au disputat semifinala turneului de la Indian Wells.

Simona Halep şi Serena, ”despărţite„ de 10 ani, s-au întâlnit până la jocul de azi de cinci ori, în patru dintre confruntări ieşind învingătoare Williams, una singură revenindu-i româncei. Dar atunci ce victorie a fost! Anul trecut în grupele Turneului Campioanelor, de la Singapore, Simona i-a administrat Serenei un sec 2-0 la seturi şi un scor care ne scuteşte de orice alt comentariu: 6-3, 6-0. Prima confruntare dintre cele două a avut loc în 2011, la Wimbledon, Williams câştigând pe iarba londoneză în trei seturi, 3-6,6-2,6-1. A urmat întâlnirea de la turneul de la Roma, din 2013, când, pe zgură, s-a impus tot Serena, 6-3, 6-0. În acelaşi an au jucat şi sferturile la Cincinnati, SUA, pe hard, când actualul lider mondial a învins categoric, 6-0, 6-4. Halep a câştigat următorul duel, cel din grupe de la Singapore, în 2014, dar a pierdut finala turneului, 6-0,6-2, tot pe suprafaţă de joc rapidă.


    Fotografii: Guliver/GettyImages
Fotografii: Guliver/GettyImages

Comparaţie între cele două

  • Bani câştigaţi în 2015 (până la meciul de azi): Simona- 854.471 dolari, Serena – 2.710.749 dolari
  • Turnee câştigate în 2015: Simona -2, Serena -1
  • Meciuri jucate/câştigate în 2015: Simona 15-2, Serena 8-0
  • Bani câştigaţi în întreaga carieră: Simona 7.413.879 dolari, Serena – 66.211.528 dolari
  • Titluri câştigate în carieră: Simona -10, Serena – 65
  • Meciuri jucate/câştigate în carieră: Simona 280-136, Serena 692-120

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net