Euro 2016 / Gică Popescu, primul atac la naţională de la ieşirea din închisoare

Ultima actualizare:

    Gică Popescufoto: Click!
Gică Popescufoto: Click!

Gică Popescu a ieşit pentru prima dată în public, la mai bine de şase luni de eliberarea din penitenciar şi a vorbit despre starea fotbalului românesc. Concluziile: Iordănescu e o fantomă şi naţionala de acum e cea mai slabă din istorie. "Baciul" nu mai candidează pentru postul de preşedinte al FRF.

"Din punctul meu de vedere, acum domnul Iordănescu este total depăşit. 10 ani de zile în care nu a avut contact individual cu fotbalul. A stat departe de fenomen, eu ştiu foarte bine pentru că domnul Iordănescu urma să devină director tehnic. Am stat de vorbă cu dânsul şi simţeam, dar era Anghel Iordănescu...Din punctul meu de vedere, acum nu era pentru această funcţie.Despre domnul Iordănescu din '94, '96, '98, tot respectul şi pot vorbi numai de bine. Pe cel de acum nu-l cunosc. Este doar o fantomă a vechiului Iordănescu, nu are nimic de-a face cu vechiul Anghel Iordănescu. Sunt anumite lucruri pe care nu le pot spune public. Sunt lucruri care rămân doar între mine şi dânsul. Lucruri care nu au nimic în comun cu fotbalul", a spus Gică Popescu la Antena 3.

El a spus şi că actuala naţională este cea mai slabă din istorie: "Sunt de părere că această naţională e cea mai slabă pe care a avut-o vreodată fotbalul românesc. Nu cred că am avut vreodată o naţională compusă de fotbalişti care să joace la cluburile la care joacă cei de acum. Care joacă. Am făcut din victoria din Feroe o performanţă extraordinară. Chiar aşa am ajuns? A fost un european dezastruos cu un rezultat ruşinos contra Albaniei. Ce facem? Dacă vor să se inspire să ia programul meu din 2014 şi vor vedea acolo ce trebuie să facă. Trebuie să ai capacitatea şi oamenii pentru asta. Noi am muncit şase luni de zile să facem acel program. Din ce am văzut la domnii din federaţie nu cred că au capacitatea să facă lucurile astea. Nici nu au în jurul lor oameni pricepuţi, mi se pare foarte ciudat cum nimeni în aceste zile nu vorbeşte de Hagi. Chiar aşa mare e ura faţă de generaţia noastră? Au dat afară până şi doctorii".

Acesta a anunţat şi că nu va mai candida pentru funcţia de preşedinte al FRF. "Nu mai candidez niciodată. Nu mai am motivaţia de atunci. Oricum nu am voie la următoarele alegeri din punct de vedere juridic. Aveam foarte multă susţinere şi de la Federaţii de afară, aveam mult entuziasm. E scris proiectul undeva acolo. Mie mi-a trecut acum. Cine vrea să se inspire, să se uite în acel program. Eu nu pot sta toată viaţa mea să stau să aştept o candidatură. Nu pot fi eternul candidat. Trebuie să mă ocup de viaţa şi familia mea", a încheiat fostul internaţional.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net