1.134 de zile de proces inutil

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După 4 săptămâni de amânări, s-a dat verdictul în celebrul „Dosar al transferurilor", în care au fost implicate 8 nume cunsocute din fotbalul românesc: Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu. Toţi au fost achitaţi. Click! vă prezintă, în continuare, câteva cifre inedite din spatele acestui proces care a început la 24 februarie 2009.

1.134 de zile au trecut de la startul procesului până la anunţarea sentinţei. Cum procurorii au anunţat deja că vor face apel, este de aşteptat să ne aflăm în faţa unui nou proces interminabil.

25 de kilograme a fost greutatea aproximativă a dosarului acestui proces maraton.

42 de termene, inclusiv cel de ieri, s-au dat pentru elucidarea acestui caz întortocheat.

50 de martori au fost audiaţi de judecător. Dat fiind că primele audieri au început în 2009, au existat şi cazuri în care unii martori au încetat din viaţă între timp.

13.860 de acţiuni ale FC Rapid, puse sub sechestru în contul lui George Copos au fost „eliberate" de justiţie. De asemenea, s-a ridicat sechestrul pus iniţial pe casele inculpaţilor.

12 transferuri de fotbalişti au fost anchetate, potrivit rechizitoriului DNA. Tranzacţiile au fost efectuate de la cluburile Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, între 1999 şi 2005.

Stoica Mihai

S-au cerut cel putin 10 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani

simeon stalpnicul png

Becali Ioan

S-au cerut 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

simeon stalpnicul png

Becali Victor

S-au cerut 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

simeon stalpnicul png

Borcea Cristi

S-au cerut 15 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani

simeon stalpnicul png

Pădureanu Jean

S-au cerut 10 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

simeon stalpnicul png

Copos George

S-au cerut 15 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

simeon stalpnicul png

Neţoiu Gheorghe

S-au cerut cel puţin 10 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani

simeon stalpnicul png

Popescu Gheorghe

S-au cerut cel puţin 10 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală

simeon stalpnicul png

Gigi şi Piţurcă aşteaptă până după Paşte

Lucrurile importante din viaţa patronului Stelei, Gigi Becali, par a se întâmpla în preajma sărbărilor de Paşte, ca un făcut dacă ne gândim la charisma de om religios pe care şi-o atribuie acesta tot timpul.

Dovada este faptul că magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ieri să amâne pentru data de 17 aprilie sentinţa în dosarul "Valiza", în care finaţatorul roş-albaştrilor şi mâna sa dreaptă, Teia Sponte sunt judecate pentru fapte de corupţie.

simeon stalpnicul png

În acelaşi dosar este inculpat şi selecţionerul Victor Piţurcă, acuzat de mărturie mincinoasă. Asta înseamnă că Gigi Becali îşi va afla soarta în acest caz chiar în a doua zi după Paşte.

Altfel, este încă vie în memoria mircobiştilor episodul dramatic din aprilie 2009, când latifundiarul a fost eliberat din închisoare cu doar trei zile înainte de Paşte, după lungi negocieri cu juraţii. Acesta fusese încarcerat preventive sub acuzaţia de lipsire de libertate şi agresiune.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net