Alibec este deja cu gândul la Steaua

Ultima actualizare:

    Denis Alibec  e cel mai valoros  fotbalist din  campionatul intern Foto Click!
Denis Alibec e cel mai valoros fotbalist din campionatul intern Foto Click!

Noua achiziţie a Stelei, Denis Alibec, se poate considera deja component al vicecampioanei. El s-a întâlnit cu antrenorul bucureştenilor, Laurenţiu Reghecampf, de la care a primit programul pe care îl va avea de respectat din ianuarie.

„Nu am minţit. V-am spus că nu o să mă întâlnesc cu Denis Alibec până la meciul cu Astra. Am spus că nu este corect ca eu să mă întâlnesc cu el. După meciul cu Astra, având în vedere programul pe care îl are Denis şi pe care îl avem şi noi, el jucând două meciuri în deplasare, unul la Oradea şi altul la Mediaş, nu mai aveam când să ne întâlnim să-i dau programul pe luna ianuarie. M-am întâlnit cu el şi am discutat lucruri normale, absolut nimic de fotbal, de Astra, numai programul pe care o să-l facem în iarnă, când o să ne întâlnim. Trebuia să mă văd cu el, să ne cunoaştem personal”, a declarat, ieri, Reghecampf.  Antrenorul Stelei crede că Alibec se va adapta mai uşor la Steaua decât foştii lui coechipieri de la Astra, Boldrin şi De Amorim, pentru că va avea posibilitatea de a efectua pregătirea din pauza competiţională cu toată echipa: „Denis este un jucător foarte bun, el are norocul să poată lucra cu ceilalţi jucători o lună. La Boldrin şi De Amorim nu a fost cazul, au intrat direct în plin campionat, au jucat direct meciuri oficiale, acomodarea a fost mult mai bruscă, deci este normal să fie mai uşor pentru Denis. La valoarea lui Denis, la ceea ce a demonstrat până acum sunt sigur că nu o să avem nici un fel de probleme. Îmi doresc foarte mult ca el să fie sănătos şi să poată să ajungă numărul 9 al echipei naţionale. În momentul în care ai un atacant central foarte bun, toată echipa poate creşte, se schimbă cu totul jocul echipei noastre”, a mai declarat tehnicianul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net