Becali e fiert după egalul de la Praga: "Pe Aganovic şi Tudorie îi muşcă mingea!"

Ultima actualizare:

    FCSB-iştii îi ironizează pe dinamovişti după ce aceştia au ratat clasarea în primele 6Foto Click!
FCSB-iştii îi ironizează pe dinamovişti după ce aceştia au ratat clasarea în primele 6Foto Click!

Steaua a obţinut cu Sparta un egal de calificare, scor 1-1, şi dar deşi e mulţumit de rezultatul cu care angajaţii lui se întorc din Cehia, patronul Gigi Becali a sărit la gâtul unora care nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale.

Noua achiziţie, Adnan Aganovic, şi speranţa Alexandru Tudorie, au fost ţintele acestuia, iar cuvintele n-au fost deloc eufemistice. ""Eu m-am convins pentru totdeauna, dacă nu ai valoare nu poți câștiga la fotbal. Nu ai cum. Noi am avut 15-20 de min când am jucat fotbal, dar când ajungea mingea la Tudorie și Aganovic se stingea focul. De ce l-am luat pe Aganovic? Că am zis că e bun. De ce l-am băgat pe Tudorie? Lui Aganovic îi era frică de minge. Lui Tudorie îi era frică că-l mușcă mingea. Ca în orice meserie, mai ales la fotbal îți trebuie bărbăție. Jucătorii cărora le e frică e greu să devină fotbaliști. Noi n-am fost în apele noastre, totuși nu ne-au dominat clar. Altă echipă putea să ne dea 4 sau 5-0", a declarat Becali.

Referitor la transferuri, patronul roş-albaştrilor a spus că regretă că şi-a ascultat subalternii şi nu l-a luat pe Lucian Sânmărtean, ajuns la Pandurii Târgu Jiu. ”Acum îmi pare rău că nu l-am luat pe Sânmărtean. Păi, cu el pe teren defilam la Praga. Nu aveam niciun fel de emoție. N-ați văzut ce echipă e Sparta, nu ne poate pune probleme. Dar, dacă era el acolo câștigam lejer. Mihai a greșit. Eu nu-l consider ciorbă reîncălzită. Din contră, noi trebuie să-i mulțumim pentru ce a făcut la Steaua. Sânmărtean este un mare fotbalist", a afirmat stelistul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net