Budescu e supărat rău pe Contra după dubla cu Muntenegru şi Serbia

Ultima actualizare:

    Mijlocaşul lui Al Shabab s-a întors la arabi „foc şi pară” pe selecţionerul care l-a folosit doar 23 de minute în dubla din Liga Naţiunilor. Nu e însă singurul neglijat de „Guriţă”FOTO: Sportpictures.eu
Mijlocaşul lui Al Shabab s-a întors la arabi „foc şi pară” pe selecţionerul care l-a folosit doar 23 de minute în dubla din Liga Naţiunilor. Nu e însă singurul neglijat de „Guriţă”FOTO: Sportpictures.eu

Liga Naţiunilor oferă ligii noastre valorice un loc la Euro 2020 şi România a transformat la modul cel mai zelos în ceva oficial această nouă competiţie care înlocuieşte calendarul amicalelor. Efectul a fost unul devastator pentru o parte a lotului convocat de Cosmin Contra pentru jocurile cu Muntenegru şi Serbia, care a făcut turism.

Cel mai supărat dintre toţi a fost Constantin Budescu, cel care n-a prins decât ultimele 23 de minute ale partidei de la Ploieşti, după ce l-a înlocuit pe Alexandru Mitriţă în minutul 77. La Belgrad acesta nu a mai intrat, iar mijlocaşul n-a apreciat deloc decizia selecţionerului. N-a făcut atmosferă proastă la lot, dar s-a destăinuit antrenorului de la club imediat cum a avut ocazia, iar Marius Şumudică a avut grijă să afle toată lumea despre nemulţumirea lui Budescu. „După ce s-a întors de la lot, <Budi> a făcut o refacere foarte bună şi a intrat în programul echipei, pentru că avem un meci foarte important în etapa a doua. Normal că nu i-a picat bine să zboare 6-7 ore ca să intre 23 de minute din 180, dar asta este, el se resetează extrem de rapid şi merge mai departe. Nu este omul care să se încarce foarte mult deoarece ştie că asta i-ar face mai mult rău”, a declarat Marius Şumudică la Digi Sport.

5 jucători n-au prins niciun minut

Budescu e, cel puţin deocamdată, singurul vocal, nu şi singurul pus în această situaţie de Cosmin Contra, alţii păţind-o şi mai rău. Dorin Rotariu a intrat în al patrulea minut din prelungirile din Serbia, în locul lui Alexandru Chipciu, şi nu a atins balonul în cele câteva secvenţe până când arbitrul a fluierat finalul. Apoi, Florin Niţă, Costel Pantilimon, Adrian Stoian, Tudor Băluţă şi Alin Toşca ce să mai zică? Ei nu au prins niciun minut în această dublă şi s-au plimbat prin Europa degeaba, când mai bine puteau rămâne în programul echipelor lor de club. Filosofia lui Contra este una foarte riscantă din două mari motive.

Rotariu a jucat 30 de secunde

În primul rând îşi „dă foc” la vestiar şi crează o prăpastie între jucătorii de bază şi cei chemaţi „la număr”, care pot face pe viitor atmosferă proastă sau chiar refuza să mai răspundă convocărilor. Apoi, prin această decizia de a supraestima importanţa Ligii Naţiunilor, Cosmin Contra îşi îngustează şi mai mult decât e în acest moment baza de selecţie a echipei naţionale. Asta pentru că dacă nici în această competiţie nu mai roteşte jucători, sau nu mai testează alţii noi, pur şi simplu nu va mai avea alte ocazii. Liga Naţiunilor vine direct pe calendarul amicalelor tradiţionale şi „Guriţă” se faultează singur, fără să-şi dea seama.

Grupa de patru ne crează şi mai multe probleme

Singura posibilitate de a inova fără vreun risc sau emoţie ar fi fost dacă am fi picat într-o grupă de trei echipe. În acest caz, în etapel când ne venea rândul să stăm ne puteam alege clasic un adversar cu care să ne distrăm. Nu e însă cazul pentru că noi am fost repartizaţi într-o grupă de patru echipe şi vom juca fără întrerupere în Liga Naţiunilor până la finalul anului 2018. Pe 11 octombrie Tătăruşanu şi compania merg în Lituania, pe 14 octombrie ne vizitează Serbia, pe 17 noiembrie Lituania, iar pe 20 noiembrie Contra şi compania încheie Liga Naţiunilor în Muntenegru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net