PAOK Salonic a pătruns în semifinalele Cupei Greciei după un meci dramatic, încheiat cu scandal.


Fotbalul din Grecia continuă să-i ofere evenimente total neprevăzute antrenorului român Răzvan Lucescu. De această dată adversarii lui PAOK au refuzat să mai joace, supăraţi de un penalty acordat lui PAOK.

Cu gândul la titlul de campioană care lipseşte de peste trei decenii la Salonic, Lucescu jr. a trăit o adevărată dramă în sferturile Cupei Greciei. Pe teren propriu, meciul retur cu Panionios a pornit de la scorul de 1-2 din tur, astfel că alb-negrii lui Lucescu s-au aruncat în atac pentru a înscrie cât mai repede. În cele din urmă, deşi a dominat categoric, PAOK a încheiat primele 90 de minute cu o victorie cu acelaşi scor (2-1), astfel că au urmat prelungirile. Un gol rapid marcat de oaspeţi părea să sfârşească drumul lui PAOK în Cupă. Totuşi, jucătorii din Salonic au marcat încă de două ori, ultima dată în minutul 119, dintr-un penalty controversat (scor final 4-2). Supăraţi şi cu un om în minus, cei de la Panionios au refuzat să mai reia jocul de la centrul terenului, iar arbitrul a fluierat finalul. „E incredibil, să faci un asemenea circ după cei ai tras de timp tot meciul şi ai stat 25-30 de minute în iarbă. O echipă a vrut să joace fotbal şi alta nu”, a declarat ulterior Răzvan Lucescu. Calificată în semifinalele Cupei, PAOK se concentrează acum pe meciul de campionat de la Atena, cu Panathinaikos. În clasament, echipa lui Lucescu are şapte puncte peste rivala la titlu Olympiacos.

loading...
Loading...
Citeste tot despre: