CFR şi-a luat portar «multinaţional»

Ultima actualizare:
Daniel Fernandes
Daniel Fernandes

Daniel Márcio Fernandes e născut în Canada, din mamă cehoaică şi tată portughez, s-a însurat cu o norvegiancă, a făcut facultatea în Rusia şi a evoluat în Spania, Grecia şi Germania.

Nemulţumiţi de ultimele prestaţii ale portarului veteran Nuno Claro (34 de ani), oficialii celor de la CFR Cluj au hotărât să-l înlocuiască pe acesta cu un conaţional de-al său, Daniel Márcio Fernandes (28 de ani), care a fost al treilea portar al Portugaliei la Cupa Mondială din 2010.

Fernandes are o poveste interesantă. S-a născut la Edmonton, în Canada, mama sa fiind cehoaică, iar tatăl portughez. Acolo a şi început fotbalul, copil fiind, la Vancouver Olympics.

La 17 ani a ajuns în Portugalia, la FC Porto B. Au urmat apoi Celta Vigo B (Spania), Jahn Regensburg (Germania), PAOK Salonic (Grecia), VfL Bochum (Germania), Iraklis Salonic, Panathinaikos Atena şi Panserraikos (toate din Grecia). În perioada 2002-2003, Fernandes a jucat pentru echipa U 20 a Canadei, după care s-a hotărât să evolueze pentru selecţionatele U 21 şi apoi cea de seniori a Portugaliei.

Noul portar al clujenilor este însurat cu o norvegiancă, Tori-Kristin Fernandes, cei doi având şi un copil, Vida Danyela, în vârstă de doi ani.

Daniel Fernandes
Daniel Fernandes

Un alt amănunt interesant din biografia lui Fernandes este acela că şi-a făcut studiile universitare prin corespondenţă, în Rusia, la Universitatea Dubna. Portarul şi-a ales să evolueze cu numărul 66 la Cluj, pe care l-a avut la majoritatea cluburilor la care a mai jucat.


    Daniel Fernandes
Daniel Fernandes

Mai citeşte:

Portarul Felguieras a semnat cu CFR Cluj

Vilele din Pipera ale boss-ului CFR fac 1 milion de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net