Cristiano Ronaldo stabilește record după record. Marți seara, lusitanul a marcat trei goluri în meciul pe care Portugalia l-a câştigat (5-0), pe teren propriu, cu Luxemburg, în Grupa A a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. Aceasta a fost tripla cu numărul 58 reuşită de Ronaldo, respectiv a zecea la echipa naţională. Ceea ce reprezintă un record.


Lusitanul a înscris în minutele 8 şi 13, ambele din lovituri de la 11 metri, precum şi în minutul 87. Celelalte reuşite ale gazdelor au fost semnate de Bruno Fernandes (min. 18) şi Palinha (min. 69).
Ronaldo a ajuns la 115 goluri pentru echipa Portugaliei, ceea ce reprezintă un record. El este urmat de iranianul Ali Daei, cu 109 reuşite. De asemenea, CR7 are cele mai multe selecţii la echipa naţională, 182, dintre jucătorii europeni. Pe plan mondial, el este la egalitate cu Ahmed Mubarak (Oman). Înaintea lor se află Soh Chin Ann (Malaysia, 219), Bader Al-Mutawa (Kuweit, 186) şi Ahmed Hassan (Egipt, 184). 
În urma victoriei de marți, Portugalia ocupă locul 2 în clasamentul Grupei A, cu 16 puncte, la un punct de liderul Serbia, dar şi având cu un meci mai puţin, 6 faţă de 7. Calificarea directă la Campionatul Mondial se va decide în 14 noiembrie, la Lisabona, în meciul Portugalia - Serbia. Echipa lui Ronaldo mai dispută o partidă, în 11 noiembrie, la Dublin.

 
 
Loading...