Daniel Pancu: "Am avut orgasm...!"

Ultima actualizare:

    Daniel Pancu i-a ironizat pe steliştiFoto: Click
Daniel Pancu i-a ironizat pe steliştiFoto: Click

Liderul Rapidului, Daniel Pancu, a explicat faptul că victoria în faţa Stelei, 1-0, îi dă un sentiment aparte.

Pentru giuleşteni, singurul „supravieţuitor“ din primul „11“ faţă de prima parte a campionatului a fost Daniel Pancu. Veteranul echipei a gustat din plin înfrângerea Stelei şi bucuria fanilor Rapidului care au fost prezenţi în Ghencea. „Am orgasm când îi văd pe suporterii Rapidului la gard! S-a văzut încă o dată cine sunt ei. Şi merită apreciaţi. Şi ce dacă am scandat împotriva Stelei? Oricum, nu se mai numeşte astfel. Cei care au venit la stadion pentru gazde nu se pot numi suporteri. Au venit la FCSB, nu la Steaua“, a spus Pancu. Apoi, a continuat: „Întotdeauna sunt primit cum sunt primit în Ghencea. Deşi am evitat o suspendare drastică pentru Steaua din cupele europene când am fost cu Beşiktaş aici. Inclusiv crainicul stadionului a făcut nişte declaraţii xenofobe atunci. Mihai Stoica ştie foarte bine că eu, Pancu, am evitat un scandal diplomatic. Acum însă am scandat ce am vrut, fiindcă nu e uşor nici pentru mine. Sunt şi eu om şi suport multe chestii“. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net