Dinamo - Rapid: cine pierde sâmbătă este concediat!

Ultima actualizare:

    Flavius Stoican şi Cristi Pustai sunt cu sabia deasupra capului, unul dintre ei urmând să-şi piardă postul după jocul de diseară
Flavius Stoican şi Cristi Pustai sunt cu sabia deasupra capului, unul dintre ei urmând să-şi piardă postul după jocul de diseară

Dinamo – Rapid este de această dată un derby al echipelor în corzi. “Câinii” n-au mai câştigat de cinci meciuri şi suporterii nu mai au răbdare, iar feroviarii sunt în criză de timp după ce au făcut mai mulţi paşi spre liga a doua, decât spre salvare.

Teoretic, gazdele n-ar trebui să fie chiar aşa de disperate având în vedere că au suficiente puncte încât să nu se pună problema retrogradării, iar insolvenţa nu le permite oricum atacarea cupelor europene. Deşi fără obiectiv, poate doar un loc cât mai sus în clasament aducător de mai mulţi bani din drepturile TV, alb-roşii se comportă de parcă ar veni sfârşitul lumii. Tot timpul există o presiune nejustificată pe umerii antrenorului, iar Flavius Stoican a ajuns să vorbească doar în termeni radicali.

“Nu ştiu dacă este criză la Dinamo, dar dacă nu batem pe Rapid, mă gândesc să încetăm colaborarea şi le-am transmit asta şi elevilor mei. Nu-mi pare rău că m-am întors la echipă şi sper să continuăm, dar asta doar dacă batem pe Rapid”, a spus acesta.

De partea cealaltă, iritarea şi irascibilitatea au măcar un motiv întemeiat. După câteva rezultate bune la start de retur, Rapid s-a stins şi cu fiecare etapă care trece şi echipa nu câştigă puncte, Liga a II-a se apropie. Astfel, jucătorii au cerut un şoc la echipă şi Cristi Pustai părea demis joi seara.

Ruperea contractului a fost însă imposibilă aşa de repede din cauza unor clauze financiare şi tehnicianul a căzut, deocamdată, la pace cu vestiarul. Totul este însă de faţadă, pentru a nu compromite şi derby-ul de azi, dar dacă pierde, Pustai trebuie să-şi facă bagajele. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net