Echipa asta nu ştie să marcheze

Ultima actualizare:

    Keşeru şi Stanciu sunt golgheterii actualei naţionale cu doar şase goluri înscrise, iar restul tricolorilor şi-au văzut rar sau deloc numele pe tabelăFoto: GettyImages
Keşeru şi Stanciu sunt golgheterii actualei naţionale cu doar şase goluri înscrise, iar restul tricolorilor şi-au văzut rar sau deloc numele pe tabelăFoto: GettyImages

România se pregăteşte pentru primul meci oficial din 2018, cel cu Israel, de sâmbătă, care va fi şi primul moment 0 pentru selecţionerul Cosmin Contra. De acum încolo nu mai e vorba despre vreo moştenire grea şi lucruri luate din mers, ci totul depinde doar de el şi de oamenii pe care îi cheamă la lot. Din păcate, „Guriţă” are o problemă care e greu de rezolvat.

Naţionala noastră nu a avut performanţe în ultima vreme, dar cu câteva excepţii nici nu ne-a dat toată lumea cu terenul în cap. Indiferent de selecţioner, tricolorii au stat bine în teren, au avut o defensivă sigură, cu puţine goluri primite, lucruri care au reprezentat atuuri importante pentru noi. Din păcate, hiba mare a fost în atac, acolo unde e haos şi sterilitate. Mijlocaşii noştri nu mai crează golul, atacanţii nu-l mai marchează şi parcă jucăm fără să avem în gând drumul spre poarta adversă. S-a întâmplat şi în preliminariile pentru Mondialul din Rusia, în care am marcat de doar 12 ori, mai puţin decât au făcut-o Macedonia şi Estonia în grupele lor. În aceste condiţii nu aveam cum să ne calificăm, dar din păcate noua campanie, pentru Liga Naţiunilor, nu arată mai bine, ba dimpotrivă. “Îmi lipsește un atacant care să dea mai multe goluri, care să aibă simțul porții.

Contra vrea un nou Răducioiu, dar îl are pe Ţucudean

Cum erau pe vremuri Răducioiu, Ganea. Naționala are o defensivă puternică, dar marchează puține goluri. Și când marchezi puține goluri e imposibil să te califici la un turneu final”, e concluzia logică la care a ajuns şi selecţionerul Cosmin Contra, şi chiar nu prea are ce face. Din lotul convocat pentru dubla cu Israel şi Suedia, din 24 şi 27 martie, singurul atacant cu goluri pentru naţională e Claudiu Keşeru, şase. George Ţucudean e chemat la kilogram, iar Florin Andone va absenta accidentat şi, în lipsă de soluţii, Contra nici nu s-a mai obosit să-l înlocuiască. La mijlocul terenului avem câţiva marcatori, dar nu prea mulţi şi nu cu cifre spectaculoase. Nicolae Stanciu a marcat şi el de şase ori pentru România, Gicu Grozav de cinci ori, Chipciu şi Budescu de câte patru ori, iar Pintilii, Deac şi Marin câte o dată. Fundaşii nu s-au lipit de gol, deşi mai ales cei centrali de valoare reuşesc asta la anumite faze fixe. Din păcate, nici nu prea avem opţiuni şi până când se va naşte din nou vreun vârf veritabil sau va exploda altul deja născut, aşa ne vom chinui.

Mutu şi Hagi au înscris cât toţi la un loc

Pentru a vă face o idee despre lipsa de eficienţă din actualul atac al României trebuie să ne reamintim golgheterii. Adrian Mutu şi Gheorghe Hagi sunt cei mai buni marcatori din istoria naţionalei noastre, fiecare cu câte 35 de goluri înscrise sub tricolor. Iuliu Bodola, în alte vremuri, a marcat şi el de 31 de ori pentru naţională, iar Viorel Moldovan şi Ciprian Marica de câte 25 de ori. Florin Răducioiu şi Ionel Ganea, cei doi daţi exemplu de Contra, au 21, respectiv 19 goluri pentru România.


    Mutu şi Marica, doi dintre cei mai buni maractori ai naţionalei noastre. Păcat că s-au retrasClick!
Mutu şi Marica, doi dintre cei mai buni maractori ai naţionalei noastre. Păcat că s-au retrasClick!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net