Problemele continuă pentru Gabi Tamaș. Deși miercuri la prânz se știa că va face arest la domiciliu, până seara judecătorii s-au răzgândit și au comutat pedeapsa inițială în arest la sediul poliției.


Conform gsp.ro, fostul internațional român a primit vestea chiar în momentul în care se pregătea să meargă acasă, alături de soția lui. Conform aceleiași surse, Ioana, nevasta fotbalistului, a făcut tot ce era omenește posibil să îl elibereze măcar pe cauțiune pe fundașul în vârstă de 35 de ani, însă toate eforturile ei au fost zadarnice. Există chiar temerea că justiția vrea să dea un exemplu de aplicare a legii în acest caz, pentru a-i împiedica și pe alți sportivi să mai greșească în același fel. Există însă o speranță în cazul românului, deoarece, în ciuda scandalului, dar și a faptului că avea trecut în contract o clauză anti-alcool, clubul la care este legitimat nu l-a lăsat baltă. Din contră, i-a angajat un nou avocet, mult mai bun ca primul, pentru ca fotbalistul să fie un om liber, în primul rând. Apoi, se vor anunța și eventualele sancțiuni pe linie sportivă sau pecuniară.

Tamaș, care joacă din 2017 la Hapoel Haifa, fiind unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai clubului, a fost reţinut de poliţia israeliană în noaptea de luni spre marţi, conducând mașina sub influenţa băuturilor alcoolice cu 205 kilometri pe oră. Poliţiştii l-au oprit pentru viteză excesivă, apoi au constatat că internaţionalul român avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul expirat). De altfel, conform gsp.ro, el nu s-ar fi putut ține pe picioare atunci când a coborât din automobil.

Ce fericită era soția lui Tamaș acum 4 zile

Nimic nu anunța necazul care avea să se abată pe capul familiei lui Gabi Tamaș. Nu mai departe de duminică, soția fotbalistului, Ioana, posta pe Instagram fotografii de la plajă, vremea caldă și frumusețea Mării Roșii făcând-o să se bucure de soare, spre deliciul zecilor de mii de urmăritori. Acum, însă, acele vremuri sunt amintire, ea luptând din răsputeri pentru a obține eliberarea soțului său.

ioana_tamas.jpg

Ioana Tamaș era la plajă acum patru zile
Ioana Tamaș era la plajă acum patru zile
FOTO: Instagram
 
 
Loading...
Citeste tot despre: