Partida dintre Gaz Metan Mediaș și Sepsi Sfântu Gheorghe, încheiată cu scorul de 1-1, a readus în discuție necesitatea introducerii sistemului VAR în Liga 1.


Oaspeților nu le-a fost acordat un gol perfect regulamentar în minutul 54, atunci când mingea șutată din lovitură liberă de Varșvari a fost scoasă de portarul gazdelor, Pleșca, de dincolo de linia porții. Cum asistentul de pe acea parte nu a semnalizat nimic, meciul a continuat, deoarece în campionatul intern nu există nici măcar tehnologia Goal Line, care spune dacă mingea a trecut sau nu linia porții.  La finalul partidei, portarul Răzvan Pleșca, a recunoscut că mingea a trecut de linia porții. O dovadă de fair-play care ar fi contat dacă s-ar fi dus în timpul partidei acest lucru. Așa, e doar o declarație: ”Cred că mingea a intrat în poartă, ăsta e adevărul. Nu am de ce să mă ascund, a fost greşeala mea la acea lovitură liberă. Apoi am încercat să îmi repar greşeala, dar sincer, cred că mingea a trecut linia porții”, a declarat Răzvan Pleșca la finalul meciului.

 
 
Loading...