Fiul lui Gică Hagi şi-a îmbunătăţit valoarea de piaţă cu un milion de euro, cea mai mare creştere din Liga I în această iarnă.


Evoluţiile şi realizările din ultima jumătate de an l-au propulsat pe Ianis Hagi în topul celor mai „scumpi” fotbalişti din Liga I, conform site-ului specializat transfermarkt.de. Mijlocaşul Viitorului valorează acum 2,5 milioane de euro.

De mai multe ori pe an, specialiştii de la transfermarkt.de actualizează cotele de piaţă ale jucătorilor, evaluările făcute de nemţi oferind indicatori esenţiali în perioadele de transferuri. În ceea ce priveşte Liga I, saltul cel mai important l-a făcut Ianis Hagi, de la 1,5 milioane de euro în vara lui 2018 la 2,5 milioane la finalul anului. Aşadar, un plus de un milion de euro pentru fotbalistul de 20 de ani care a debutat toamna trecută la echipa de seniori a României. Asta după ce Ianis Hagi a fost unul dintre artizanii cu care naţionala de tineret s-a calificat în mod spectaculos la Europeanul Under 21. Având în mână noua cotă de piaţă a fiului său, Gică Hagi va negocia de pe altă poziţie un eventual transfer în străinătate al lui Ianis, considerat deja la nivel continental unul dintre cei mai promiţători 50 de tineri fotbalişti.

După Hagi junior, Dennis Man de la FCSB e al doilea în această ierarhie, mijlocaşul roş-albaştrilor având acum o valoare de piaţă cu 800.000 de euro mai mare (de la 2,7 la 3,5 milioane de euro). De altfel, Man a ajuns cel mai preţios fotbalist din Liga I, la egalitate cu olteanul Mitriţă. Acesta din urmă e şi el în creştere, cu 500.000 de euro peste precedenta evaluare a celor de la transfermarkt. Notabilă e şi ascensiunea lui Denis Drăguş, puştiul de 19 ani din curtea Viitorului care a apucat să debuteze la naţionala mare înainte de a juca primul meci pentru cea de tineret. Atacantul e cotat acum la un milion de euro, creşterea sa fiind de 550.000 de euro. La nivel procentual, tânărul Mihăilă (18 ani) de la CSU Craiova e premiantul, valoarea sa de piaţă crescând cu 700% în numai jumătate de an, de la 50.000 de euro la 400.000 de euro.

 

Top 10 cei mai bine cotaţi fotbalişti din Liga I

Jucător        Echipă        Cotă de piaţă

1. Dennis Man      FCSB          3,5

    Alex Mitriţă      Craiova       3,5

3. George Ţucudean       CFR Cluj    3

4. Ianis Hagi         Viitorul       2,5

    Harlem Gnohere        FCSB          2,5

    Alex Cicâldău   Craiova       2,5

7. Cristi Manea    CFR Cluj    2,4

8. Florin Tănase   FCSB          2

    Romario Benzar         FCSB          2

    Bogdan Planic  FCSB          2

*sume exprimate în milioane de euro.

 

La polul opus, cea mai semnificativă cădere din Liga I în ceea ce priveşte cotele de piaţă a avut-o fostul internaţional Florin Gardoş (30 de ani), aflat în lotul Craiovei. Astfel, fotbalistul care în urmă cu patru ani juca în Anglia, la Southampton, şi era evaluat la şase milioane de euro a ajuns în prezent să coste doar 650.000 de euro. Practic, cota sa s-a înjumătăţit faţă de vara anului trecut, atunci când Gardoş era apreciat la 1,3 milioane de euro.

loading...
Loading...
Citeste tot despre: