Ianis şi Băluţă, vânduţi „la pachet” de Gică Hagi?

Ultima actualizare:

    Gică Hagi, alături de fiul său Ianis
Gică Hagi, alături de fiul său Ianis

Presa italiană susţine că cei doi jucători de la Viitorul vor ajunge din vară la Genoa.

Gică Hagi e pe punctul de a renunţa la doi dintre cei mai importanţi jucători de la Viitorul. Primul este chiar fiul său, Ianis (20 de anI), iar al doilea e „închizătorul” Tudor Băluţă (19 ani), ambii fiind intraţi recent în circuitul naţionalei mari a României. Astfel, se pare că patronul şi managerul grupării constănţene a purtat negocieri avansate cu gruparea italiană Genoa, acolo unde mai evoluează un român, portarul Ionuţ Radu. Informaţia a fost confirmată chiar de către jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport, cel mai important codian sportiv din Cizmă. Aceştia susţin că Ianis Hagi şi Tudor Băluţă ar fi semnat deja nişte contracte valabile din vară, iar suma de transfer „la pachet” ar fi undeva în jurul a şase milioane de euro.

Pentru Hagi junior ar fi o întoarcere spectaculoasă în Serie A, campionat pe care îl cunoaşte din cei doi ani petrecuţi la Fiorentina (2016-2018). Oficialii Viitorului au negat tranzacţia, Gică Hagi dorind probabil ca Ianis şi Băluţă să nu fie afectaţi de aceste zvonuri, cu atât mai mult cu cât în luna iunie vor participa cu naţionala de tineret la Europeanul Under 21, turneu final care le-ar putea creşte cota.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net