Cu toate că Starea de Urgență va fi prelungită cu o lună din cauza pandemiei de Covid-19, la stadioanele ”Arcul de Trumf”, Rapid și Steaua se lucrează în continuare. Compania Națională de Investiții (CNI) a postat, astăzi, pe contul de Facebook, alte fotografii cu cele trei arene anunțate a găzdui antrenamentele echipelor participante la Euro 2020.


Amânarea turneului final al CE de fotbal pentru anul următor n-a afectat ritmul lucrărilor la stadioanele bucureștene. Cum nu l-a încetinit nici măsurile de igienă sau de distanțare socială luate pe șantiere în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid-19. Din imaginile prezentate de CNI se observă că la Steaua s-au ridicat tribunele și acoperișul, procesul de montare a scaunelor fiind aproape finalizat. De asemenea, a început amplasarea tabelei electronice. Trebuie subliniat că la Steaua ritmul lucrărilor a fost favorizat și de faptul că acesta permite desfășurarea acestora din zori până în noapte, neavând în apropiere locuințe.  
Într-un stadiu avansat al lucrărilor se află și Stadionul Național de Rugby ”Arcul de Triumf”. Tribuna a doua și peluzele au fost ridicate, iar în acest moment lucrează la tribuna I și VIP, care este și cea mai complexă. A demarat, de asemenea, și procesul de fixare a structurii metalice ce susține acoperișul. 
Cu toate că au demarat mai greu, și din cauza faptului că se află într-o zonă cu o deschidere mai mică (într-o parte este calea ferată, iar în cealaltă strada, respectiv blocurile), și lucrările la stadionul Rapid au avansat. Acolo au început să fie amplasate plăcile de beton pentru tribune. 
Cum România întreagă e concentrată acum pe combaterea Covid-19, iar resursele financiare sunt canalizate în primul rând spre spitale, e greu de spus dacă va fi menținut ritmul de până acum pe cele trei șantiere. 

arc-de-triumf-92210827_2873534126066378_403486317461110784_o.jpg

Stadionul Arcul de Triumf
Stadionul Arcul de Triumf / Foto: Facebook/CompaniaNaționalăInvestiții

arc-de-triumf-92325341_2873534252733032_6326346579145916416_o.jpg

Stadionul Arcul de Triumf
Stadionul Arcul de Triumf / Foto: Facebook/CompaniaNaționalăInvestiții

rapid-92830417_2875503009202823_5948620831281119232_o.jpg

Stadionul Rapid
Stadionul Rapid / Foto: Facebook/CompaniaNaționalăInvestiții

rapid-92748356_2875502939202830_628555200910589952_o.jpg

Stadionul Rapid
Stadionul Rapid / Foto: Facebook/CompaniaNaționalăInvestiții

steaua-92869681_2875502952536162_353406148386226176_o.jpg

Stadion Steaua
Stadion Steaua - Foto: Facebook/CompaniaNaţionalăInvestiţii
 
 
Loading...