Mai bine nu se prezentau. Hermanstadt - FCSB, 3-0. Umilinţă şi în Cupă pentru roş-albaştri

Ultima actualizare:

    Roş-albaştrii au făcut un adevărat circ înainte de acest meci şi au fost la un pas să nici nu vină la Sibiu. La cum a ieşit, 3-0, pentru gazde, mai bine se ţineau de cuvânt. Măcar nu mai îngheţauFOTO: Sportpictures.eu
Roş-albaştrii au făcut un adevărat circ înainte de acest meci şi au fost la un pas să nici nu vină la Sibiu. La cum a ieşit, 3-0, pentru gazde, mai bine se ţineau de cuvânt. Măcar nu mai îngheţauFOTO: Sportpictures.eu

Sfertul dintre FCSB şi Hermanstadt a devenit o telenovelă după ce FRF a ignorat condiţiile meteo şi le-a ordonat celor două echipe să joace cum or putea conform programării iniţiale. Până la urmă n-a fost posibil şi partida s-a tranşat ieri, după prânz, când vremea şi terenul s-au mai dezmorţit. Noaptea dormită la Sibiu nu le-a priit însă deloc lui Budescu şi compania.

Nicolae Dică a folosit aproape cea mai bună echipă pe care o avea la dispoziţie, doar Bălgrădean în locul lui Vlad şi Coman, vârf împins în locul lui Gnohere, intrând suprinzător în primul 11. Se părea că vicecampioana vrea să rezolve calificarea fără emoţii şi să facă să merite tot chinul suferit în Ardeal. Mai bine băgau însă juniorii, pentru că ar fi avut o scuză plauzibilă, sau, dacă e să ne legăm de scorul de pe tabelă, mai bine nu se prezentau, aşa cum a cerut Gigi Becali la început, pentru că ar fi pierdut tot cu 3-0. Şi fără vreun efort. Asta pentru că vedetele FCSB-ului au fost de nerecunoscut şi s-au făcut de râs. Apărarea a fost catastrofală, Bălaşa, pasator la golul de 1-0, şi Arthur Jorge, jalon la golul de 2-0, oferind un spectacol grotesc pentru o echipă care vrea titlul. Nici de la mijloc în sus n-a fost mai bine.

Rusu a marcat o dublă

Nedelcu tinde să devină o mare ţeapă, Budescu n-a construit nimic şi nici nu s-a lipit de vreo execuţie personală, Tănase a fost inexistent, iar Coman ar trebui să uite repede comparaţia cu francezul Mbappe. Rusu, marcator al unei duble, şi Blănaru, le-au dat bucureştenilor o lecţie despre cum se abordează un meci dacă vrei cu adevărat să-l câştigi. Şi bine că a fost „Pufi” Bălgrădean în formă, pentru că sibienii puteau să marcheze lejer 5, 6 sau chiar 7 goluri. Nu se putea însă altfel, având în vedere că au venit la Sibiu la mişto, supăraţi ca nişte piţipoance rămase fără şerveţele umede, şi au umplut de respect competiţia. 

Că tot se temeau să nu fie acuzaţi de asta. Pentru Cupa României rămân să se bată alţii, iar FCSB trebuie s-o mai şteargă puţin de praf pe cea din 2014, singura obţinută după Revoluţie. Desigur, starurile din Berceni se vor concentra pe Liga 1, dar nici acolo nu prea par favoriţi. Poate îşi vor dori însă mai mult victoria, decât la Sibiu, unde singura realizare a fost că nu s-a accidentat nimeni.

Popescu, eliminat şi suspendat cu Viitorul

FCSB a uitat puţin de fair-play şi, prin mijlocaşul său Ovidiu Popescu, a oferit două momente urâte în meciul cu Hermanstadt. Jucătorul oaspeţilor a făcut două faulturi urâte, de la spate, în finalul partidei de la Sibiu, şi a fost eliminat în minutul 75. Asta îl suspendă automat pentru următoarea partidă oficială, care va fi cu Viitorul, săptămâna viitoare. Brigada de arbitri condusă de Cătălin Popa s-a mai remarcat doar prin penalty-ul acordat în minutul 34 oaspeţilor, dar anulat după îndelungi consultări între asistenţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net