Diego Maradona se recuperează după operația suferită sâmbătă după ce a suferit o hemoragie la stomac. Operația a decurs bine, fără nicio complicație, potrivit avocatului tehnicianului.


Legenda fotbalului argentinian, în vârstă de 58 de ani, a descoperit că se confrunta cu hemoragii, după ce a fost prezent în cabinetului unui doctor din Olivos, la începutul anului 2019. 

Operația nu a avut complicații, iar Diego Maradona se simte mult mai bine, ba chiar se gândește să se întoarcă la muncă. 

“Procedura chirurgicală a lui Diego Maradona s-a încheiat. Slavă Domnului, totul a mers perfect”, a scris pe Twitter avocatul argentinianului, Matias Morla, potrivit news.ro.

Maradona a mai ajuns la spital de mai multe ori din cauza problemelor medicale pe care le-a avut. Ultima dată, el a avut probleme în timpul Cupei Mondiale din 2018, din Rusia, atunci când a leşinat într-o lojă, la meciul dintre Argentina și Nigeria.

Problemele de sănătate ale sud-americanului au alimentat zvonul că „El Pibe D՚Oro” va renunța la funcția de antrenor al echipei mexicane de ligă secundă Dorados. Un reprezentant al lui Maradona a anunțat însă că acesta se va întoarce pe bancă după perioada de recuperare. 

Diego Maradona trebuie să sufere și o operație la picior în viitor. 

 
 
Loading...