Mihai Costea, prizonier în Ghencea

Ultima actualizare:

    Costea a depus memoriu să devină liber de contract şi va afla peste o săptămână decizia ComisieiFoto: Mediafax
Costea a depus memoriu să devină liber de contract şi va afla peste o săptămână decizia ComisieiFoto: Mediafax

Steaua are în curtea sa un fotbalist care n-a mai jucat de 16 luni de zile, dar care e plătit regeşte. Până în vară, când îi expiră contractul, „Nilă” Costea nici nu se poate transfera la o altă echipă, în ciuda faptului că oficialii roş-albaştrilor şi-ar fi dorit acest lucru.

Unul dintre cei mai talentaţi jucători români din ultimii ani e prins într-o menghină. Mihai Costea e legitimat la Steaua, dar n-a mai dat cu piciorul în minge într-un meci oficial din septembrie 2013, de la partida cu Avântul Bârsana din Cupa României. De-atunci, „Nilă” a căzut în dizgraţia conducătorilor stelişti, care l-au exclus de la antrenamente, permiţându-i să lucreze doar la sala de forţă. În acest timp, atacantul şi-a încasat salariul de 11.000 de euro pe lună ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bineînţeles, şefii din Ghencea au încercat să scape de „balastul” Costea, dar s-au lovit de o altă problemă. „Nu avem ce să facem pentru că avem nevoie de acordul celor de la FC Universitatea Craiova, echipă aflată în faliment. În acest caz, lichidatorul conduce activitatea societăţii. Am fost de trei ori şi am vorbit cu preşedintele casei de insolvenţă, dar n-am găsit înţelegere”, a explicat Valeriu Argăseală. Astfel, orice negociere cu un alt club e blocată de o clauză din contractul lui Mihai Costea care spune că FC Universitatea Craiova a rămas cu 40 la sută din drepturile asupra jucătorului, iar steliştii au nevoie de acordul lui Adrian Mititelu în cazul în care vor să-l lase liber de contract. „Ca atare, suferă jucătorul şi, pe lângă el, şi noi, pentru că nici nouă nu ne face plăcere să avem în lot un fotbalist care nu joacă deloc”, a completat Valeriu Argăseală. Scăparea lui Mihai Costea din această „închisoare” va veni abia în vara lui 2015, atunci când îi expiră înţelegerea cu Steaua. Rămâne de văzut însă dacă „Nilă” va mai avea de spus vreun cuvânt în fotbalul mare.

I-a pierit şi cheful de viaţă

În aşteptarea eliberării pe plan fotbalistic, Mihai Costea nu pare s-o ducă mai bine nici în viaţa privată. Problemele de la Steaua şi despărţirea recentă de Daniela Crudu l-au afectat pe „Nilă”din punct de vedere psihic. Astfel, fotbalistul a fost suprins zilele trecute prin Bucureşti cu o mină destul de tristă. Singur şi plictisit, Mihai Costea s-a urcat la bordul maşinii sale, dar cel mai probabil fără a avea un scop precis.

Se repetă cazul Baciu?

Situaţia lui Costea se aseamănă cu cea a fundaşului Eugen Baciu, luat de Steaua de la Bacău în 2004. După şapte ani, Baciu a devenit liber, dar steliştii au fost nevoiţi să plătească grupării moldovene 800.000 de euro, clauză prevăzută în contract. În cazul lui Costea, fotbalistul a fost luat în 2011 de la Craiova contra sumei de 1,4 milioane de euro. În plus, oltenii au rămas cu 40 la sută dintr-un eventual transfer sau cu încă un milion de euro dacă „Nilă” îşi duce la capăt contractul.

În al doilea amical al stagiului de pregătire din Spania, Steaua a câştigat ieri cu 2-0 meciul contra echipei elveţiene de ligă secundă Biel-Bienne. Golurile au fost marcate în repriza secundă de Adi Popa şi Keşeru. Roş-albaştrii vor reveni joi în ţară pentru câteva zile, după care va urma un nou cantonament, în Turcia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net