Mircea Lucescu: ”Cea mai mare rușine în fotbal e falimentul”

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescufoto: Click
Mircea Lucescufoto: Click

Mircea Lucescu, antrenorul cu care Dinamo devenise o forță a Europei acum peste 30 de ani, suferă pentru situația în care se află acum clubul lui de suflet.

El este de acord că momentan salvarea depinde exclusiv de suporteri, dar este de părere că și această pasiune se va stinge dacă nu va fi găsit un sponsor care să prea clubul. ”Mă doare foarte tare sufletul. Dar clubul a intrat pe mâna unor oameni care şi-au bătut joc pur şi simplu de această echipă, de istoria ei, de tradiţia ei. E o situaţie grea. Pe această echipă o ţine speranţa suporterilor, dar la un moment dat şi asta se va duce. În situaţia aceasta rămâne pasiunea, ori pasiunea acestor suporteri e extraordinară. Dinamo trebuie să renască, e important pentru fotbalul românesc”, a declarat „Il Luce” la Pro X.

Fostul selecționer este de părere că „actualul patron a fost inconştient atunci când s-a gândit că poate să preia o astfel de echipă. Nu şi-a făcut calculele aşa cum trebuie. S-a gândit probabil la imagine. La un moment dat, Negoiţă va trebui să se dea la o parte dacă nu găseşte o soluţie să ducă mai departe acest brand. Eu consider că în fotbal ruşinea cea mai mare nu este aceea de a retrograda sau de a nu obţine performanţă. Ruşinea cea mai mare e să ajungi la faliment”, a mai spus Lucescu.

FOTO: Sportpictures.eu

EXPLICATIE: ”Il Luce” a dus-o pe Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net