Mircea Rednic nu vine acum la Dinamo!

Ultima actualizare:

"Nu m-a contactat nimeni de la Dinamo. Eu o să stau zece zile în Romania, intru în vacanță. Îmi pare rău pentru Țălnar, oricum nu mă tentează România pentru moment. S-a început cam prost proiectul de la Dinamo, cu tot felul de declaraţii. Negoiţă este și el la început, aşa că mai aştept puţin. Am făcut o promisiune că mă întorc la Dinamo, dar trebuie să văd ce au de gând", a spus Rednic la Digi Sport.

"Am făcut atâtea sacrificii să ajung în Belgia și acum nu pot să vin în România să-mi ceară jucătorii banii. Ei vor asta, dar de jucat nu joacă. Tot timpul am fost alături de fotbalişti, dar unii la greu m-au lăsat şi m-au lucrat. Când aud că domnii jucători fac legea, atunci lucrurile sunt grave. Să mai dea şi ei, nu să tot ceară. Un conducător are dreptul să spună orice când nu are rezultate. Poate Negoiță putea să facă încă un hotel cu banii cheltuiţi. Aşa ceva nu am mai văzut. Dinamo trebuia să facă o reconstrucție cu jucători, aşa cum a procedat Steaua", a mai spus Rednic.

"Eu am reușit un sezon bun, tot timpul am o uşă deschisă în Belgia. Am ajuns între primii trei antrenori de acolo în şase luni. Cristea a fost o decepţie, dar Ţucudean intra în proiectul lor, deşi eu l-am vrut pe Kapetanos. CFR nu a acceptat însă un împrumut. Vreau să vă spun că i-am propus președintelui să preia o echipă în România, are și una în Ungaria, se acomoda foarte repede", a mai declarat "Puriul".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net