Moartea lui Henry va salva vieţi!

Ultima actualizare:
De ce s-a jucat  la  40 de grade Celsius?
De ce s-a jucat la 40 de grade Celsius?

Decesul nigerianului Chinonso Ihelwere Henry la doar 21 de ani petrecut în timpul unui joc disputat la 40 de grade Celsius va schimba legile în fotbal. Vineri, va avea loc tragerea la sorţi pentru ţintarul Ligii a II-a şi oficialii vor să stabilească o întrunire de urgenţă a Comitetului Executiv a FRF în care să decidă ca şi la amicale să existe o ambulanţă.

Duminică, Baloteşti, ora 12.00. Henry, jucătorul Deltei Tulcea, echipă din liga a II-a, a intrat pe teren în ultimele zece minute ale meciului disputat contra celor de la Baloteşti.

La un moment dat cade fără să fie atins, iar cei de pe teren rămân fără reacţie. Spectatorii sunt cei care îşi dau seama de gravitatea situaţiei şi sună la 112.

"Mai mulţi din tribune au sunat la Salvare şi eu am apelat de două ori.

A doua oară când am sunat, trecuseră vreo cinci minute, şi am vrut să-i întreb când vin, atunci am auzit sirena şi mi-am dat seama că au ajuns.

La stadion era medicul echipei care i-a acordat primul ajutor după care l-a preluat echipajul de la SMURD", a explicat oficialul gazdelor, Cătălin Împăratu.

A fost constatat decesul, o posibilă cauză fiind o afecţiune cardiacă, însă cei de la IML, în urma autopsiei, vor anunţa exact.

Din câte se pare, jucătorii de la Tulcea nu au efectuat vizita medicală, însă preşedintele clubului, Haralambie Meregiu, se scuză:

"Pe 27 iulie s-au făcut toate analizele, inclusiv EKG, era sănătos. Toate actele le-am oferit autorităţilor : analizele, carnetul de jucător, cartea de muncă.

Aşteptăm rezultatul de la IML să aflăm exact ce s-a întâmplat... A căzut secerat, nu s-a îndoit, a fost ca şi cum dai drumul unui stâlp pe pământ.

A intervenit şi un paramedic din tribună, air ambulanţa a venit după vreo zece minute... Suntem cu toţi trişti. Oricum, ne vom ocupa de tot ce înseamnă repatriere şi înmormântare".

La partidele amicale nu există ambulanţe. Motivul? Echipele gazdă nu au 700 de lei să achite pentru serviciile medicale, iar situaţia se repetă şi la multe meciuri din ligile inferioare.

"Sunt multe cluburi sărace, nu sunt bani", spun la unison conducătorii cluburilor ce activează în diviziile inferioare.

Acum prezenţa specialiştilor i-ar fi putut salva viaţa lui Henry pentru că minutele scurse până la intervenţia celor de la SMURD au fost cruciale.

Când a venit Salvarea? Gazdele spun cinci minute, alţii zece, însă cei mai mulţi martori au dezvăluit că a durat un sfert de oră până la apariţia medicilor.

Totuşi, decesul nigerianului de 21 de ani nu a fost în zadar. Reprezentanţii cluburilor din Liga a II-a, Gheorghe Constantin şi Cornel Şfaiţer, în Comitetul Executiv al FRF vor să schimbe regulamentul.

"De când eram la CCA, în 2006, am propus ca la amicale să fie ambulanţă, să se poată acorda asistenţă medicală imediat. O scurtă perioadă s-a ţinut cont...

Acum putem face o întrunire de urgenţă şi să cerem ca şi la partidele amicale să asiste o ambulanţă", a explicat Constantin.

Era accidentat?

Henry a disputat mai multe meciuri zilele acestea, cu o zi înainte de tragedie evoluând contra celor de la Juventus timp de o repriză.

Nigerianul ar fi trebuit să fie menajat de la efort timp de două săptămâni pentru că avea o problemă la menisc, însă a ţinut să fie pe teren.

De ce s-a jucat la 40 de grade Celsius?

Amicalul de duminică, ultimul meci al lui Henry, s-a jucat la ora 12.00 pe o căldură infernală, la 40 de grade Celsius.


    De ce s-a jucat  la  40 de grade Celsius?
De ce s-a jucat la 40 de grade Celsius?

"Se merge în linie dreaptă cu pregătirea şi se joacă meciurile acum pentru că în septembrie va începe campionatul în Liga a II-a, iar etapa se va disputa de la ora 11.00.

Şi atunci va fi foarte cald şi de aceea s-a ales această variantă, pentru ca jucătorii să se adapteze", a explicat Cornel Şfaiţer.

Totuşi, ora se poate schimba! "În campionat, două cluburi, dacă înştiinţează din timp Federaţia, pot juca la o altă oră, spre exemplu de la şapte seara.

Dar nu toate stadioanele au nocturnă, deci nu putem evolua spre seară, şi-n plus o partidă jcuată seara însemnă încă o zi de cazare, adică alţi bani...Bani pe care mulţi nu-i au", a mai dezvăluit acesta.

Devenea tată şi îşi lua cetăţenia

Nigerianul venise în România acum cinci ani, adus de Ion Marin, şi-n curând urma să susţină examenul de cetăţenie.

În plus, Henry era logodit cu o fată stabilită în Bucureşti şi urma să devină tată, iubita sa fiind însărcinată în luna a patra.

Prietenul lui, Fatai, e în stare de şoc

Jucătorul Astrei, Fatai, nu a putut evolua decât o repriză în partida de ieri contra celor de la Viitorul Constanţa.

simeon stalpnicul png

Atacantul era încă în stare de şoc după ce a aflat că Henry a decedat.

"Am crescut împreună, era ca un frate şi am venit împreună în România. Urma ca după meci să mă duc la el în vizită", a spus Fatai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net