Roş-albaştrii au încheiat doi ani la rând pe locul secund şi patronul Gigi Becali s-a săturat să tot fie vicecampion! Şi-a luat tot ce a putut mai bun în materie de jucători, doar la antrenor a ales să rişte. Merge pe mâna unui debutant, Nicolae Dică, 37


Sorţii i-au scos-o în cale pentru prima etapă pe FC Voluntari, o echipă antrenată de “vulpoiul” Claudiu Niculescu, 41 de ani, eternul rival al steliştilor. Omul care a cucerit două trofee în două luni cu o echipă din play-out e şi el din noua generaţie, dar s-a apucat mai devreme decât Dică de treabă. Cu mici întreruperi, fostul atacant are şapte ani ca principal, în schimb ce omologul său de pe banca FCSB-ului nu cumulează unul singur din perioada când l-a asistat pe Rădoi la roş-albaştrii şi aventura din Liga a III-a, de la Piteşti. Cei doi se cunosc însă foarte bine, colegii de platou de la Digi Sport, având multe contre pe tibie unul împotriva celuilalt. Niculescu a jucat cele mai multe meciuri din cariera lui împotriva Stelei, nu mai puţin de 13, iar Dică împotriva lui Dinamo, în total 14.

16-sport-dum-dica.jpg

Dică este la primul meci pe bancă din postura de principal al Stelei

“Clau-gol” a rupt poarta roş-albaştrilor, cărora le-a marcat şapte goluri, doar Rapid primind mai multe de la Niculescu, 9. “Dicanio” n-a perforat poarta “câinilor” decât de patru ori. Astfel, diseară, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, e clar ce o să primim! Multă încrâncenare şi nervi, tortul rivalitatăţii stelisto-dinamoviste de pe bănci urmând să-şi găsească cireaşa în ura rapidiştilor din lotul Voluntariului. Bornescu, Maftei şi Lazăr nu pot uita nici ei vechile războaie cu Steaua şi totul pare să conjure pentru a-i strica debutul lui Dică.

Acest lucru l-ar băga din capul locului în gura lui Gigi Becali, iar asta nu e niciodată o bună piatră de temelie, mai ales dacă tânărul tehnician vrea să fie lăsat în pace! Patronul i-a transmis public că are doar patru meciuri să meargă pe mâna lui, iar dacă nu va avea rezultate va primi tactica, primul 11 şi schimbările prin sms! La asemenea presiune se mai adaugă şi problemele din lotul FCSB-ului, o echipă care arată bine pe foaie, dar care nu e încă omogenă! În apărare par a fi cele mai multe găuri! Siguranţa lui Niţă va fi înlocuită cu tinereţea lui Vlad pentru a rezolva cu regula jucătorului sub 21 de ani, în centru se va merge pe mâna unui cuplu nesudat, Larie - Bălaşa, jucători care au gafat des sezonul trecut, iar în stânga va apărea un alt jucător care nu-şi cunoaşte colegii, Junior Morais. Enache e accidentat în dreapta şi va apărea Momcilovic, culmea, singura certitudine din defensiva FCSB-ului. Roş-albaştrii speră însă ca Teixeira, Budescu, Tănase şi Gnohere, până se reface Alibec, să facă diferenţa în ofensivă.

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: